Unii oameni îşi dedică întreaga viaţa pasiunii pentru tradiţie. Un exemplu veritabil în acest sens este şi Maria Stoichin, o gorjeancă de 66 de ani care ţese covoare de la vârsta de 12 ani. Deşi au trecut 54 de primăveri de atunci, femeia povesteşte cu o dragoste nemărginită ce presupune această meserie. Chiar dacă este greu, iar tradiţia nu o ajută să îşi câştige pâinea de zi cu zi, Maria Stoichin susţine că vrea să dea naştere unor opere de artă tradiţională până în ultima zi a vieţii sale. Singura sa dorinţă este ca şi tinerii să iubească acest meştesug, iar tradiţia din străbuni să nu moară.
Reporter: De unde a pornit această dragoste pentru ţesut covoare?
Maria Stoichin: La noi, în frumoasa comună a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, este o tradiţie foarte frumoasă a cusutului, a ţesutului iilor, cu războaiele şi tot ce ţine de frumos. Din bătâni se coase, se făceau şezători, clăci, aşa se zicea, şi de atunci încercăm să menţinem această tradiţie, să mergem mai departe.
Reporter: Dumneavoastră de la ce vârstă aţi început să decoperiţi această lume a ţesutului?
Maria Stoichin: Eu sunt crescută aici, în satul Frânceşti, şi de mică am intrat la război şi am cusut, am ţesut. Cam de la vreo 12 ani, nu chiar de foarte mică.
Reporter: Cine a avut răbdare să vă arate tainele ţesutului?
Maria Stoichin: Mămica mea m-a învăţat, a fost casnică, eu am făcut liceul aici, în comună, şi am stat în sat şi m-am ocupat special de acest lucru.
Reporter: Realizaţi doar producţie internă, în comună, sau aveţi comenzi şi în alte localităţi din România?
Maria Stoichin: Nu sunt posibilităţi. Facem pentru noi, pentru nepoate, rude, în general. Sunt mai mult ca zestre, o păstrăm cu sfinţenie.
Reporter: IE aţi cusut?
Maria Stoichin: Da cum să nu!? Am cusut pentru cei apropiaţi., pentru că la fel ca şi covoarele, nu avem noi posibilitate să le dăm şi în afară, nu ştim cât de appreciate ar fi şi dacă ar merita munca.
Reporter: Ce a reprezentat ia în trecut şi ce este acum?
Maria Stoichin: Ia a reprezentat tradiţia noastră a bătrânească, naţionalitatea noastră. Şi acum este la fel, dar tineretul a cam dat-o la o parte. Totuşi, noi bătrânii, încercăm să îi aducem pe calea cea bună şi să menţină această frumoasă tradiţie.
Reporter: Cam cât durează să realizaţi o ie şi un covor?
Maria Stoichin: Depinde şi de model, nu e un timp anume stabilit, depinde de material. O lună două, chiar şi jumătate de an.
Reporter: Întotdeauna observăm pe covoare şi ii tot felul de floricele, motive tradiţionale. Au ele o semnificaţie aparte sau sunt, pur şi simplu, decorative?
Maria Stoichin: Sunt şi decorative, dar au şi însemnătate aparte. Modelele astea sunt sufletul nostru, tradiţia noastră şi identitatea ca neam. Eu iubesc munca mea şi o să o fac până când nu o să mai fiu.Poate am noroc să dau meseria mai departe şi să fie şi tinerii interesaţi, aşa nu o să moară niciodată tradiţia românească.
