În istoria Gorjului întâlnim multe figuri ale unor eroi care pot fi dați ca exemplu și la mai bine de 100 de ani de când au trecut în neființă. În această binecuvântată categorie se înscrie și Ion Chircu, ultimul haiduc și primul partizan în timpul celui dintâi Război Mondial. „Ion Chircu a fost un simbol al demnității și forței poporului nostru liber din Regiunea Olteniei (…) Poporul de sub munte i-a admirat curajul de ultim haiduc și prim partizan și îndrăzneala de a nu se supune cotropirii germane”, a scris Sabin Velican în volumul „Oameni de seamă ai Gorjului”.
Grație autorului mai sus citat aflăm povestea acestui om de valoare al Gorjului, care „n-a fost nici literat, nici om de știință, nici om al artei. Ion Chircu a fost un țăran oltean (…) un răzvrătit, un luptător pentru dreptate. Născut în 1888 în comuna Baia de Aramă, județul Mehedinți, s-a mutat împreună cu tatăl său în comuna Padeș, Gorj”, scrie în volumul „Oameni de seamă ai Gorjului”. A făcut armata și acolo a învățat să tragă cu arma, fiind cel mai bun țintaș din pe corpul de armată.
După armată, reîntors în gospodăria tatălui său, a decis la scurtă vreme să își încerce norocul în altă parte, așa că a plecat spre Baia de Aramă. Aici a lucrat la un boier, dar a avut și alte slujbe pe care le-a părăsit rând pe rând, nesuportând nedreptatea și atitudinea oamenilor bogați la care fusese angajat. A venit războiul din 1916-1918, iar Ion Chircu, la fel ca mulți tineri de vârsta sa, a fost mobilizat la arme. Făcea parte din Regimentul 17 infanterie și a dus lupte grele.
Autorul Sabin Velican spune că Ion Chircu a dat dovadă de vitejie, a ucis mai mulți nemți într-o luptă dată în retragere. Camarazii săi răniți au rămas în munți, să se ascundă, iar Chircu a luat calul neamțului pe care îl ucisese și a venit acasă, la Padeș. A adus atunci și armele luate de la nemții învinși, dar știind că va fi persecutat de dușman, decide să lupte singur împotriva cotropitorilor. „Armata română în retragere nu o mai putea ajunge, iar de predat nemților nu avea de gând. Astfel, începe viața de haiducie a lui Ion Chircu. Va lupta singur împotriva nemților: ultimul haiduc, primul partizan”, scria Sabin Velican.
A creat mai multe pagube soldaților nemți din zona Padeș-Motru, fiind căutat de aceștia vreme lungă. A reușit să dezarmeze câțiva soldați care luaseră vitele unor săteni, dar până la urmă a fost prins și încarcerat. A reușit să evadeze „Astăzi fug eu, neînvins. Mâine vor fugi nemții, neputincioși, învinși. Și, într-adevăr, ziua plecării lor a venit. Pe Chircu nu l-au mai prins vreodată. (…) M-a uns la inimă să îi văd pe acești dușmani atât de îngâmfați plecând ca niște dezertori. Iată-ne stăpâni din nou la noi acasă”, scrie în volumul mai sus amintit. În vremea luptei sale împotriva cotropitorilor, Chircu s-a întâlnit și cu învățătorul-luptător Victor Popescu de la Fărcășești. „(…) Ar fi putut și el să ajungă în Moldova (…) A rămas în Oltenia sa într-un fel de furie protestară împotriva nemților. Primul partizan i-a hărțuit și i-a făcut să simtă că nu sunt chiar așa de stăpâni precum se credeau. Ion Chircu a luptat, a suferit, a sperat. Ion Chircu a fost un simbol al demnității și forței poporului nostru liber din Regiunea Olteniei (…) Poporul de sub munte i-a admirat curajul de ultim haiduc și prim partizan și îndrăzneala de a nu se supune cotropirii germane”, a scris Sabin Velican în volumul „Oameni de seamă ai Gorjului”.
