Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Alex Plăcintă este elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Motru. Deși de mic a fost diagnosticat cu hipoacuzie acută, a fost mereu un luptător. Ambițios, inteligent, dar și foarte muncitor, Alex Plăcintă este un exemplu pentru tinerii de vârsta lui și nu numai. Este cuminte, responsabil, dornic să învețe cât mai mult pentru a reuși în viață. Faptul că are această problemă de sănătate nu l-a împiedicat o clipă să învețe și să aibă rezultate foarte bune la școală.

alex-placinta-2

A crescut la Motru, într-o familie iubitoare, iar acum a ajuns un tânăr care poate fi dat exemplu celor de vârsta lui! Alex Ionuț Plăcintă a fost diagnosticat cu hipoacuzie acută de când era prunc. Având-o alături pe mama sa, dar și fiindcă a fost mereu un copil inteligent, Alex a crescut frumos, armonios, a învățat că este important în viață să respecți pentru a primi respect, trebuie să faci bine ca să primești lucruri bune de la destin, de la oameni.

De asemenea, Alex, care acum este în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Motru, a vrut mereu să reușească în ceea ce și-a propus. I-a plăcut să învețe și a muncit mereu pentru a avea rezultate școlare foarte bune. Profesorii săi au doar vorbe de laudă despre Alex Plăcintă.

„Îl cunosc de mic, fiind vecin de scară. În clasa întâi m-a impresionat dorința lui de a învăța literele alfabetului și mai ales caligrafia lui impecabilă. Cu multă muncă, ajutat enorm de mama lui în fiecare zi la teme și lecții, Alex Plăcintă a ajuns în clasa a XII-a. Nu pot să vă descriu ambiția lui, pentru mine este și va fi o lecție de viață.

Este un băiat cu un caracter deosebit, foarte respectuos (mulți din tinerii de azi ar trebui să ia lecții de la acest băiat) și are multe pasiuni. De mic a fost pasionat de locomotive, într-o zi un vecin i-a adus schița unei locomotive, el a făcut-o la o scară mai mică perfect. Mereu vrea să știe mai multe și ce m-a impresionat este că niciodată nu lipsește de la școală. De doi ani de zile își face probleme: ce va face el la bacalaureat? Dacă toți elevii ar avea ambiția lui, ar ajunge departe”, a declarat profesorul Mihaela Crăciunescu de la CT Motru.

Îndrăgit de cei din juralexa-placinta

Dornic mereu să ajute, respectuos, plin de maniere, Alex este îndrăgit atât de colegi, cât și de profesori. Anul acesta, adolescentul va susține examenul de bacalaureat și apoi își dorește să se angajeze. A luat legătura cu un meseriaș din Motru, iar după ore învață meserie de la acesta.

„Alex este îndrăgit de cei din jurul lui prin felul lui de a fi, este preocupat să aibă o ținută decentă, dar elegantă, a fost și la sală pentru antrenament. Este un copil care are ochi minunați în care poți vedea, dacă vrei, povestea lui de viață. În ultimul timp, după ore, merge alături de un vecin să vadă cum poate deveni un viitor meseriaș, deoarece după ce termină liceul vrea să se angajeze. Deci după ore învață meserie de la un om care a văzut în Alex un băiat deosebit și pe care-l învață cu drag tainele meseriei, pentru că acest băiat pune suflet în ceea ce face. Este preocupat de viitorul lui, pentru că vrea să facă ceva în viață! Alex mi-a arătat că prin ambiție reușești orice! Jos pălăria în fața unui astfel de băiat!”, a mai spus profesorul Crăciunescu.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.