Poeta Andreea Ciucă, adolescenta mereu în căutare de ceva nou: „Sunt prinsă între obsesii şi poveşti. Vreau să evoluez … să scriu până când îmi amorţesc degetele”

Crede într-o generaţie ambiţioasă care are puterea să schimbe multe în România și în visuri care pot răsturna o lume întreagă! Așa se descrie eleva Andrea Ciucă (Idita). La 17 ani și ceva, adolescenta din municipiul Motru scrie poezie (premiată de mai multe ori n.red.) și proză, dar și cronică de carte. Este elevă în clasa a XI-a la Colegiul național „George Coșbuc” din Motru. Personalitate complexă, tânăra are un față un viitor promițător prin pasiunea pe care o pune în ceea ce face, prin ambiția de care dă dovadă și prin iubirea față de litere. Va studia ASE după liceu, pentru că așa este ea: le încearcă pe toate și dacă ceva nu merge, o ia de la capăt și „rescrie”, atât versurile, cât și drumul său în această viață! Vă prezentăm un interviu vibrant cu un adolescent model!

Reporter: Te rog să ne spui câte ceva despre tine!

Andreea Ciucă: Oamenii care mă citesc mă ştiu ca fiind Andreea Ciucă, care e un pseudonim deocamdată. Ciucă e numele mamei şi a fost dorinţa mea să-l folosesc. Oamenii din viaţa de zi cu zi mă știu ca fiind Andreea Idita, dar eu mă ştiu pe mine ca fiind adolescentă mereu în căutare de ceva nou, prinsă între obsesii şi poveşti. M-am născut în Drobeta-Turnu Severin în urmă cu aproape 17 ani şi jumătate, cu o zi mai târziu decât ar fi trebuit, dovadă că mereu am avut probleme cu punctualitatea! Sau poate pentru că eram încă de pe atunci speriată de lumea reală şi nu voiam să fac parte din ea. Într-un univers paralel mi-ar fi plăcut să am numele Nina şi să-mi primesc scrisoarea de la Hogwarts, să fiu vrăjitoare şi să am două pisici. Dar universul în care trăiesc a ales altceva pentru mine, aşa că mă rezum la a fi Andreea şi nimic mai mult.

Rep.: Ce ne poți spune despre familia ta?

A.C.: Nu am fraţi, dar îmi amintesc că atunci când eram mică îmi doream un frate mai mare, în niciun caz unul mai mic. Dacă era mai mic, ar fi trebuit să împart totul cu el, iar eu sunt cam egoistă de cele mai multe ori. Îmi place să împart, dar nu chiar orice. Cred că împrumut din calităţile pisicilor. Am crescut fără fraţi, dar înconjurată de alţi oameni minunaţi. Pentru mine, familia nu e reprezentată doar de câteva legături de sânge, familie îţi poate fi şi bătrânul din blocul vecin care se oferă să-ţi plimbe câinele, familia ta poate să fie formată şi din oamenii pe care îi admiri, pe care nu i-ai întâlnit niciodată, dar ştii foarte bine că acum eşti toate acele persoane la un loc, pentru că te-au inspirat la un moment dat şi ai încercat să le împrumuţi calităţile. Balzac spunea că familia este o asociaţie temporară şi întâmplătoare, pe care moartea o desface grabnic, tocmai de asta cred că ar trebui să ne alegem şi singuri o altă ,,asociaţie” temporară sau întâmplătoare, pentru că atunci când moartea desface ceva, numai tu poţi să legi la loc.

Rep.: La ce școală înveți și în ce clasă ești? La ce profil?

A.C.: Sunt în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Motru. În ciuda faptului că scrie pe fruntea mea ,,pasionată de literatură”, am ales un profil real, mai exact matematică-informatică. Asta pentru că în clasa a IX-a m-a apucat nebunia să mă arunc prin toate părţile, să încerc tot ce se poate, gândindu-mă că dacă nu o să se aleagă ceva cu poezia, măcar va exista o a doua variantă.

Rep.: Ce rezultate ai la școală? Ce materii preferi?

A.C.: Cu toate că în generală nu eram adepta fizicii, de când sunt la liceu a ajuns să-mi placă. Bineînţeles că printre preferate va rămâne mereu româna, dar nici matematica nu-i de lăsat. Încerc să-mi dau silinţa şi să mă ocup de şcoală aşa cum ar trebui, am reuşit să am media peste 9.50, ceea ce cred că e un lucru bun.

Rep.: Ce planuri ai în legătură cu școala? Te-ai gândit ce carieră ai vrea să urmezi?

A.C.: Vreau să scriu şi să rescriu. Versuri, propoziţii întregi sau poveşti. Vreau să dau la ASE, îmi încerc norocul cam peste tot. Nu o să-mi meargă? Asta e, punct şi de la capăt. Rescriu.

Rep.: Când ai descoperit poezia?

A.C.: Am descoperit poezia în şcoala primară, atunci când mi-am ales din bibliotecă un volum cu poeziile lui Eminescu. Ştiu că îmi plăcea foarte mult acea carte pentru că avea ilustraţii, că de înţeles versuri nu prea reuşeam. Mă aventurasem tocmai către poezie din dorinţa de a scăpa de basmele plictisitoare pe care mama mă obliga să le citesc. Primul volum de poezie pe care mi l-am cumpărat a fost unul de Nina Cassian. Îmi amintesc că multă vreme am fost îndrăgostită de ultima poezie de aici, Prinţul Miorlau, atât de îndrăgostită încât am ajuns să-mi botez motanul din acea perioadă Miorlăilă.

Rep.: De când scrii versuri?

A.C.: Am avut primele încercări pe la 8 ani, dar pe atunci era doar un joc care mereu se termina prost, pentru că nu eram mulţumită deloc şi eu voiam totul deodată. Scriu cu gânduri serioase de la 15 ani şi cu gânduri foarte serioase de la 16 ani, timp în care scrisul a devenit joaca mea favorită. Scrisul ca scrisul, dar rescrisul e cireaşa de pe tort pentru mine, când stau în faţa textelor mele şi le iau la tăiat şi îmbunătăţit parcă încep să-mi cotrobăie insectele printre organe şi prin inimă. E cea mai frumoasă senzaţie, e ca atunci când te uiţi la un documentar şi întreg universul începe să se dezvelească în faţa ta. Când am împlinit un an, primul lucru pe care l-am ales de pe tavă a fost pixul, deci mi-am hotărât destinul încă dinainte de a şti să scriu sau să citesc. Am reuşit să public poezie în două reviste literare: Ad Mutrium şi Literadura. Dar nu mă joc numai cu versurile, mă joc şi cu proza. E adevărat, încă nu sunt prea bună la capitolul proză, dar mă încălzesc cu poezia. Pe lângă toate astea, sunt şi blogger de carte de aproape doi ani (https://ciucaandreea.wordpress.com ), blogul fiind locul în care îmi povestesc fricile şi trăirile prin intermediul cărţilor citite, dar e şi un loc în care mă ocup de interviuri cu autori talentaţi, am scris câteva articole despre cărţi pentru Hyperliteratura, iar pe societatesicultura.ro mă ocup de articole despre cărţi şi filme. Multe mulţumiri echipei Hyperliteratura, pentru că mi-a oferit încredere în mine şi multe îmbrăţişări Anei Mănescu, pentru că m-a primit cu braţele deschise in familia SC, pentru că mi-e zână preferată şi om-aducător-de-cărţi de la Editura Herg Benet.

Rep.: Ce teme abordezi în poeziile tale?

A.C.: Nu ştiu cum sunt ceilalţi, dar eu sunt obsedată şi fascinată în acelaşi timp de moarte de când m-am apucat de simţit poveşti. Cred că moartea e al doilea cel mai frumos lucru existent în viaţa unui om, primul fiind, bineînţeles, iubirea. Dacă nu ar fi moartea, oamenii nu şi-ar mai trăi viaţa atât de intens, dacă nu te-ai trezi dimineaţa cu frica în suflet că poate nu mai apuci încă o zi, atunci nu ştiu ce s-ar alege de noi.

Rep.: Poezia ta a fost premiată! De mai multe ori. Despre ce premii este vorba?

A.C.: Am participat la un concurs de  poezie organizat de cei de la Direcţia 9 şi am obţinut locul I, am participat la concursul naţional de poezie LicArt, unde m-am calificat în două semifinale, am obţinut locul II la concursul „Tinere Condeie” şi locul I la Concursul ,,Vintilă Horia” şi am mai participat la proiectul internaţional ,,Frame your outlook” cu proză scurtă, proiect în urma căruia am primit o diplomă de voluntariat.

Rep.: Ce planuri ai pentru viitor în ceea ce privește poezia?

A.C.: Să evoluez cât mai mult, să nu mă opresc, eventual să iau pauze atunci când mă simt golită, să scriu până când îmi amorţesc degetele. Apoi să o iau de la început.

Rep.: Îți place să citești. Să scrii. Ce cărți preferi? Ce autori se regăsesc pe lista ta de lectură?

A.C.: Citesc foarte multă literatură contemporană, dar nici pe clasici nu-i ignor. Din Quasar de Ana Mănescu am învăţat să iubesc şi să mor pentru ce iubesc, din Bizaroproze de Flavius Ardelean am învăţat că poveştile menite să sperie sunt cele mai reale, din zilele noastre care nu vor mai fi niciodată; de la Cristina Nemerovschi am învăţat că trebuie să încerci de fiecare dată să trăieşti cu propria anxietate, că de scăpat de ea nu ai cum, Soni de Andrei Ruse m-a făcut să-mi pun întrebarea dacă mâine aş afla că mai am foarte puţin de trăit ce aş face mai întâi? Şi a fost un exerciţiu minunat, la aceeaşi întrebare m-a adus şi Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt, Jurnal de Chuck Palahniuk mi-a creat o mulţime de senzaţii, fiind genul de carte după care a trebuit să iau o pauză de câteva zile de la citit, iar Yeonmi Park a venit cu o autobigrafie la care am plâns mult, „Drumul către libertate”. La clasici aleg Dostoievski şi Hesse, care au săpat adânc în mine.

Rep.: Cum îți petreci timpul liber?

A.C.: Pe lângă faptul că se subînţelege că stau mai mereu cu o carte în mână şi citesc, merg la cenaclul literar ,,Lămurele” condus de Dan Matei, loc unde am evoluat foarte mult şi de care aveam mare nevoie, fac parte din Clubul de lectură şi creaţie ,,Labirint” din clasa a IX-a, mă ocup de teatru (pe care îl iubesc, eu clar sunt genul de om pe care îl poţi face fericit doar cu un bilet la o piesă de teatru) şi mă pregătesc să merg în iunie, pentru a doua oară, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Am fost şi anul trecut, mi-a plăcut foarte mult şi mi-aş dori să reuşesc măcar o dată la doi ani să iau parte la acest festival, pentru că ce se întâmplă aici e pur şi simplu magie.

Rep.: În ce crede Andreea Ciucă?

A.C.: Crede în pisici prietenoase, într-o generaţie ambiţioasă care are puterea să schimbe multe în România, crede în rupturile şi legăturile dintre litere, în poveşti spuse şi încă nespuse, în visuri, vise şi în scenarii care pot răsturna o lume întreagă.