Teatrul Naţional din Cluj-Napoca anunţă premiera spectacolului-concert O scrisoare pierdută în concert, de Ada Milea, după faimoasa comedie O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale. Premiera va avea loc joi, 23 iunie 2022, în sala mare, de la ora 20:00. Următoarea reprezentație: joi, 30 iunie, ora 20:00. Din distribuţia piesei fac parte actorii: Prefectul: Miron Maxim, Zoe: Diana Ioana Licu, Zaharia Trahanache: Cornel Răileanu, Cațavencu: Cristian Rigman, Ghiță: Ruslan Bârlea, Domnul Dandanache și Doamna Brânzovenescu: Anca Hanu, Doamna Farfuridi: Adriana Băilescu, Cetățenii turmentați: Radu Dogaru, Mihnea Blidariu .
Teatrul Național din Cluj-Napoca a inclus în repertoriu un nou spectacol „Caragiale“, la împlinirea a 170 de ani de la nașterea scriitorului: de data aceasta o inventivă adaptare muzicală după comedia O scrisoare pierdută, semnată de Ada Milea.
Echipa artistică se compune din: Anca Hanu, cu care Ada a lucrat în tandem la concepția cântecelor originale și care realizează două roluri în spectacol; Andu Dumitrescu, artist scenograf aflat la o nouă colaborare cu Ada Milea, după spectacolul Furtuna de la Teatrul „Bulandra”; Andrea Gavriliu, coregrafa nelipsită din ultimele spectacole ale Adei la Cluj; Mihnea Blidariu, muzicianul clujean, solist al trupei Luna Amară, și talentații actorii cu performanțe vocale și instrumentale ai Teatrului Național: tânăra Diana Licu, Adriana Băilescu, Miron Maxim, Cornel Răileanu, Cristian Rigman, Ruslan Bârlea și Radu Dogaru.
„Mi-e tare dragă muzica vechilor texte ale lui Caragiale.”
Ada Milea mărturisește că fiecare text al lui Caragiale „«cântă» singur, iar noi doar alegem, din puzderia de melodii posibile, una care ne convine. O alegem în funcție de situația din scenă, în funcție de replici, de personaje și de ceea ce vrem să le comunicăm spectatorilor.“
„Mi-e tare dragă muzica vechilor texte ale lui Caragiale, spune Ada, dar nu am vrut să aduc pe scenă o piesă de muzeu. Ador umorul cu «nod în gât» și lacrima din miezul hohotului de râs. Eu sper că nu l-am trădat pe Caragiale, ci că l-am slujit cu iubire și admirație.”
Personajele caragialiene, fie că e vorba de Cațavencu, fie de pelticul Agamiță Dandanache, de Zoe cu teribila ei dramă – care se vede trădată profund în „amoarea” ei de infamul Tipătescu –, ori „babacul” Trahanache, care solicită mereu „puțintică răbdare”, sau Pristanda cu numărătoarea lui șchioapă, vor stârni, inevitabil, râsul publicului.
Tot ce e posibil ca spectatorii să rămână în minte cu refrene pe care le vor fredona, voioși nevoie mare, la ieșirea din sală.