Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Ada Milea a cântat cu casa închisă pe cea mai frumoasă terasă din Sibiu! Festivalul „Concerte pe Acoperiș” continuă vineri cu Yukako Yamano și sâmbătă cu Francesco Tristano. Cea de a IV-a ediție a celui mai îndrăgit festival al verii la Filarmonica Sibiu se desfășoară în perioada 30 iulie – 12 august și propune publicului 15 evenimente muzicale. Festivalul a înregistrat deja peste 1.300 de spectatori, din care aproximativ 350 au fost prezenți aseară, la cele două concerte oferite de Ada Milea împreună cu actorul Ștefan Mura, de la orele 19.00 și orele 21.00, pe Terasa Acoperiș a Filarmonicii de Stat Sibiu.

 „Ne aflăm pe unica terasă din Sibiu plasată pe zidul cetății, la festivalul Concerte pe Acoperiș, cu un fenomenal succes la public – căruia îi mulțumim  pentru cea mai reușită ediție de până acum. Vă așteptăm în această seară să-i ascultați pe copiii teribili de la Revolter, apoi vineri s-o cunoașteți pe Yukako Yamano, tânăra pianistă niponă care a cucerit scenele din SUA până în Taiwan și din Nepal până în Camerun.

Atracția principală a festivalului am păstrat-o pentru ultima seară, când va urca pe scenă extraordinarul Francesco Tristano, artistul deschizător de drumuri în creația căruia limitele sunt doar noi puncte de întâlnire între dimensiuni”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Starul ultimei seri a festivalului Concerte pe Acoperiș, sâmbătă, 12 august, ora 21.00,  este carismaticul Francesco Tristano, care va surprinde publicul cu improvizaţiile sale electro cu accente clasice.

Pianist, compozitor, interpret de jazz și tehno, combinând ere, genuri şi stiluri în muzica sa, Francesco Tristano a devenit un muzician de referinţă într-o mişcare nouă care explorează intersecţia creativă dintre muzica clasică şi cea electronică, omogenizând-o într-un fel natural care uneşte auditoriul din diferite lumi în propriul lui univers. Biletele pentru concertul lui Francesco Tristano se găsesc pe www.iabilet.ro și la casa de bilete a Filarmonicii, la prețul de 100 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).

Una dintre cele mai cunoscute pianiste de jazz din Tokyo, Yukako Yamano, va cânta pe Acoperiș, vineri, 11 august, de la ora 21.00. Biletele sunt puse în vânzare pe www.iabilet.ro și la casa de bilete a Filarmonicii, la prețul de 80 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).

Yukako a început studiul pianului la vârsta de 3 ani, iar de la 18 ani compune și interpretează propriile sale lucrări. Evoluția ei este una impresionantă. Astfel, Yukako a câștigat recunoaștere în lumea muzicii jazz internaționale. Virtuozitatea și pasiunea ei pentru muzică se reflectă în interpretările captivante și compozițiile originale. A participat la numeroase festivaluri de jazz, în Camerun, China, Congo, Djibouti, Franța, Hong Kong, Indonezia, Coasta de Fildeș, Iordania, Malaezia, Moldova, Nepal, Singapore, Slovenia, Somalia, Spania, Taiwan, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie și SUA.

Proiectul „Concerte pe Acoperiș” este cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2023. Festivalul este posibil cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu. Parteneri: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), Academia ICon Arts, Autoklass – partener de mobilitate, Eco Zen Boutique.

Această prezentare necesită JavaScript.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.