Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Muzeul de Artă Brașov vă invită în perioada 13-14 octombrie 2023 să îi cunoașteți pe 13 dintre cei mai importanți artiști brașoveni ai secolelor XIX-XX prin proiectul BRAȘOV ART STORIES. Vor avea loc proiecții video mapping pe clădirea muzeului, o nouă expoziție temporară în aer liber și tururi ghidate urbane în Brașovul artiștilor.

Expoziția „Brașov Art Stories” din Parcul Nicolae Titulescu va avea vernisajul vineri, 13 octombrie 2023, începând cu ora 13.00. În cadrul acestei expoziții vor fi prezentate poveștile a 13 artiști brașoveni care au contribuit la dezvoltarea vieții artistice a Brașovului în secolele XIX-XX. Totodată, vor fi redate imagini ale unor lucrări de referință realizate de aceștia, aflate în colecția Muzeului de Artă Brașov.

A doua componentă a expoziției o reprezintă lucrările elevilor claselor a X-a P și a XI-a P de la Liceul Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch”, coordonați de prof. Manuela Zvîc. Operele de artă și biografiile artiștilor le-au fost prezentate tinerilor artiști în cadrul unei activități educative susținute de dr. Radu Popica, acestea servind drept surse de inspirație pentru noi lucrări.

Expoziția va putea fi vizitată pe aleea din Parcul Nicolae Titulescu, vizavi de Muzeul de Artă Brașov, în perioada 13-31 octombrie 2023, gratuit și non-stop.

Brașovul artiștilor va fi explorat la pas prin intermediul unor tururi ghidate gratuite, conduse de dr. Andreea Pocol, care vor avea loc vineri și sâmbătă între orele 17-19.30. Traseul va include locații cheie legate de creația și viața celor 13 artiști: case memoriale, clădiri în care au expus, ateliere în care au activat, peisaje urbane sau locații în care au creat anumite opere de artă. Participarea la tururile ghidate se face pe bază de înscriere prin e-mail la adresa: [email protected].

În cadrul acestui eveniment clădirea Muzeului de Artă Brașov va fi pânză și muză pentru o creație care folosește tehnici de proiectare 3D, animație și instrumente de inteligență artificială într-un adevărat spectacol. Lucrările artiștilor brașoveni, tineri și consacrați, transformate în proiecție video mapping, vor fi prezentate publicului vineri și sâmbătă, între orele 20.00-00.00.

Programul evenimentului:

13 octombrie 2023

13.00: Vernisajul expoziției „Brașov Art Stories” în Parcul Nicolae Titulescu

17.00 – 19.30: Tur ghidat: Brașovul artiștilor

20.00 – 00.00: Proiecție video mapping pe clădirea Muzeului de Artă Brașov

14 octombrie 2023

17.00 – 19.30: Tur ghidat: Brașovul artiștilor

20.00 – 00.00: Proiecție video mapping pe clădirea Muzeului de Artă Brașov

Cu prilejul acestui eveniment, Muzeul de Artă Brașov se va putea vizita în zilele 13-14 octombrie în intervalul orar 9-22, pe baza biletului de intrare. Detalii pe website-ul muzeului. Participarea la evenimentele din proiectul Brașov Art Stories este gratuită.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.