La aproximativ cinci kilometri de cunoscuta Mănăstire Lainici, de pe Defileul Jiului, se află schitul Locurele, situat într-un cadru natural de vis. Sfântul lăcaș de cult a fost ctitorit ca urmare a unei viziuni divine care i s-a arătat părintelui Luca. Aici se poate ajunge pe un drum forestier, care pornește chiar din apropiere Mănăstirii Lainici
Legenda acestui lăcaş sfânt arată că Lupu Stolojan, ajuns la bătrâneţe şi rămas văduv, s-a hotărât să se călugărească. A mers prima dată la Mănăstirea Tismana, care atunci era mănăstire de călugări, unde a intrat în monahism cu numele Luca. Acesta a primit aprobarea de a sluji la Schitul Cioclovina de Sus. Pe data de 6 august 1849, părintele Luca a plecat de la schit spre Mănăstirea Tismana, unde dorea să slujească împreună cu ceilalţi preoţi de acolo, cu ocazia praznicului Schimbării la Faţă a Domnului Iisus Hristos. Pe drum i s-a întâmplat o minune. I s-a arătat o lumină albă, iar un glas i-a spus să plece până la un râu mare dinspre răsărit şi să caute în susul lui, iar la Muntele Gropul să înalţe jertfelnic de închinare.
„Părintele Luca nu auzise până atunci de Muntele Gropul şi nu ştia unde se află, dar după ce s-a spovedit şi s-a sfătuit cu duhovnicul şi cu stareţul, a înţeles că vedenia a fost de la Dumnezeu şi a plecat să caute acel loc şi să facă ce i se poruncise. Timp de câteva luni a umblat zadarnic prin toate hârtoapele de pe munţii din lungul Jiului, căci acesta era râul mare la răsărit de Tismana, până când, obosit şi deznădăjduit, s-a dus la Schitul Lainici să se odihnească şi să-şi mai ia ceva hrană de drum. După o noapte de odihnă, a pornit din nou în căutare. Cam după o oră de mers spre apus, pe o cărare, a întâlnit un copilandru care mâna un ciopor de câteva oi. Prin zonă văzuse numai păduri de fag, în care oile nu aveau ce paşte, fapt pentru care l-a întrebat pe copil unde duce oile la păscut. Copilul i-a răspuns că sunt mai sus nişte «locurele». Părintele l-a urmat pe copilandru şi, după încă o oră de mers, au ajuns într-o poiană largă, cu iarbă verde şi mătăsoasă şi scăldată de lumina soarelui. Puţin mai departe a găsit şi un izvor cu apă limpede şi rece. Tot de la copil a aflat că muntele pe care se afla poiana de la Locurele se numeşte „Gropul” şi atunci a înţeles că acesta era locul unde i se poruncise să înalţe schitul”, arată Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici.
Părintele Luca, ctitorul sfântului lăcaș
După viziunea dumnezeiască pe care a avut-o și găsirea locului, părintele Luca s-a întors acasă, a vândut partea de avere pe care şi-o oprise pentru suflet şi a cumpărat poiana de la Locurele de la cei care o aveau în proprietate. Între anii 1850-1852, ajutat de un alt preot, Contandin Cărtianu, a construit o biserică de lemn şi câteva chilii. Ulterior, părintele Constandin Cărtianu s-a călugărit şi el la schit, cu numele Cleopa. Un inventar din arhiva Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, din 23 iunie 1854, arată că în acel moment schitul era funcţional şi avea biserică nouă de lemn, acoperită cu şindrilă de brad, cărţi şi obiecte de cult, şase case de lemn acoperite cu şindrilă, livadă de pruni, o pivniţă nouă, 10 stupi, 20 de capre cu iezii lor şi 6 pogoane de pământ în jurul schitului.
Biserica actuală, sfințită pe 6 august 1860
Sfântul Calinic, care era episcop al Râmnicului în perioada respectivă, nu a fost mulţumit de biserica de lemn de la Locurele, fapt pentru care a hotărât ca aceasta să fie înlocuită cu una de zid. „Biserica de zid, care există şi astăzi, a fost ridicată între anii 1855-1858, de aceiaşi ctitori, Ieromonahii Luca Stolojan şi Cleopa Cărtianu. În 1859, Ieromonahii Luca şi Cleopa au anunţat Episcopia Râmnicului că noua biserică a schitului este gata şi au cerut aprobarea pentru sfinţire. Din corespondenţa rămasă de la ei, rezultă şi faptul că acest schit a fost dăruit ca metoh al Mănăstirii Lainici, chiar de către ctitori, cu binecuvântarea Sfântului Calinic. După ce s-a asigurat că schitul are toate cele necesare, pe data de 31 martie 1860, Sfântul Calinic a aprobat sfinţirea acestuia. Slujba de sfinţire a fost săvârşită tot de el, pe data de 6 august 1860, dată la care a fost stabilit şi hramul schitului. A fost ales praznicul Schimbării la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) ca hram al Schitului Locurele, deoarece pe această dată a avut Părintele Luca Stolojan viziunea minunată în care i s-a poruncit să zidească schitul”, a menționat stareţul Mănăstirii Lainici.
Schitul Locurele şi Mănăstirea Lainici, avariate în Primul Război Mondial
În zona Defileului Jiului s-au dat lupte grele în Primul Război Mondial. Astfel, Mănăstirea Lainici şi Schitul Locurele au fost avariate iar călugării au trebuit să plece. Viaţa monahală s-a reluat după război, în anul 1919, în condiţii destul de grele, deoarece invadatorii unguri jefuiseră şi distruseseră o mare parte din bunuri. Cele două locaşuri monahale au continuat să funcţioneze cu personal mai redus și după decretul comunist din 1959, prin care mulţi călugări au fost obligaţi să revină la viaţa civilă. Biserica s-a deteriorat treptat, astfel că, la începutul anilor 2000, ajunsese într-o stare deplorabilă. În anul 2006 au început o serie de lucrări de restaurare a bisericii. Au fost refăcute părţile de zid care se prăbuşiseră, au fost consolidate zidurile de la temelie până la acoperiş cu centuri de beton, a fost înlocuit acoperişul şi ferestrele, a fost refăcută tencuiala exterioară şi a început restaurarea picturii. În timpul lucrărilor de restaurare s-a constatat că sub stratul de pictură în ulei din 1896 există un strat de frescă mai vechi.
