Tristul decembrie al anului 1983 ne-a adus pierderea marelui actor Amza Pellea, precum şi a ilustrului poet Nichita Stănescu, pe care i-au regretat toţi românii. Pe Amza Pellea l-am văzut interpretând magistral, mai multe roluri, la teatru şi mai întâi m-a impresionat interpretarea rolului din piesa lui Aurel Baranga – „Mielul turbat”. Mai apoi rolurile din filmele cunoscute de mai toată lumea. A fost şi un om de mare spirit. Îmi amintesc că la un congres al culturii, în timp ce intra, după o pauză, în sală, împreună cu alt mare actor al scenei româneşti – Silviu Stănculescu – mânca grăbit dintr-un măr şi i m-am adresat: -„Ce faci Nea Mărine ?, răspunsul venind imediat: -„Mănânc poame!”.
La 1 noiembrie 1979, după ce se zvonise că ar fi rămas peste hotare, a fost trimis în mai multe localităţi din ţară, printre care, Cărbuneşti, Bâlteni şi Ţicleni, împreună cu Ansamblul „Doina Gorjului”, pe afişe şi invitaţii fiind făcută menţiunea „Să râdem cu Amza Pellea”. Noaptea anterioară fusese foarte rece, cu îngheţ, frigul resimţindu-se pregnant şi în timpul zilei. La sosirea autobuzului cu artiştii la Ţicleni, am fost contactat de către Domnul Prof. Ion Sanda, care era din partea forului de cultură al judeţului, dar şi conducătorul grupului de artişti şi care mi s-a adresat cu rugămintea de a găsi o soluţie a găzduirii lui Amza Pellea, undeva la căldură, să nu răcească, deoarece mai întâi evoluează Doina Gorjului iar la final actorul. La acea vreme eram primar al oraşului Ţicleni. I-am spus că am căldură şi acasă dar şi la primărie şi problema e rezolvată. A fost aleasă soluţia, la primărie. Mi l-a prezentat pe marele actor şi a intenţionat să găsească o maşină pentru deplasare. I-am răspuns că nu e nevoie, deoarece soţia mea e la volanul maşinii noastre – un Renault 10 – chiar în faţa clubului. Şi acum păstrez portiera din dreapta a maşinii, după dezmembrare, în amintirea lui Amza Pellea. Din clubul petroliştilor ne-am îndreptat spre autorurism, am deschis portiera din dreapta şi l-am invitat pe Amza să ia loc, iar eu am trecut în spate. I-am spus soţiei mele, care rămăsese uimită, deoarece nu se aştepta la un asemenea pasager, să mergem la primărie. Am mers în biroul primarului, propunându-i lui Amza să-l servesc cu un coniac. Mi-a spus că nu poate servi coniac deoarece urmează un spectacol la Bâlteni. Dar o cafea ?. – „O cafea beau !”. Am preparat-o pe reşoul electric ce-l aveam. Văzându-l obosit, surmenat, mai tăcut, i-am adresat o întrebare: – „Domnule Amza, cum aţi ajuns miliardar ?”. Întrebarea l-a inervat, zicându-mi: – „Dar ce vorbă-i asta ?”. I-am spus că prin popor circulă o vorbă: Cum a ajuns Nea Mărin miliardar ?, după ce jucase rolul în filmul „Nea Mărin miliardar”. Cum soţia mea aflase de acest banc la Sibiu, i-am spus că ea a venit cu vestea asta din Ardeal. Soţia mea a explicat: – „Ştiţi, se vorbeşte că Dumneavoastră aţi cumpărat olteni la valoarea lor şi i-aţi vândut la valoarea la care se cred ei”. Atunci, s-a înseninat la faţă, a râs, afirmând că într-adevăr e o diferenţă. În acest timp a scos un pachet de ţigări „Amiral”, din care în cele peste trei ore şi jumătate cât am stat la primărie, a fumat câteva.
Coincidenţa fericită a constituit-o şi oficierea unei căsătorii civile la primărie, soacra mică – Lumezeanu Constantina-Dina – venind pregătită cu azime şi pui coapte la cuptor, dar şi un zaibăr aromat şi frumos colorat. Delegatul stării civile a adus o azimă, deasupra puiul ce le ţinea într-o mână, iar în cealălaltă o cană de 2 litri cu zaibăr. Cum Amza Pellea era cu spatele spre uşă, când a intrat delegatul stării civile, i-am zis că un zaibăr merge. A întors capul spre cel care intrase, spunând că în anul ăsta (1979), acum vede pentru prima dată zaibărul nou, deoarece nu a mai fost demult la Băileşti, fiind foarte ocupat cu teatrul, cinematografia, deplasările cu spectacolele, etc şi că deşi toată vara a filmat la mare, cu alţi actori, îngropaţi în nisip până la gât, nu a putut să intre în mare decât când a plouat.
Din azima pufoasă şi rumenă, Amza a rupt un colţ, o aripioară de la pui pe care le-a gustat cu satisfacţie, şi un pahar de zaibăr. Cele rămase au fost împachetate şi a spus că le va împărţi în autobuz cu ceilalţi artişti. Apoi a zis: – „Să vă spun o poveste reală cu zaibărul. Ai mei de la Băileşti îmi mai aduc şi mie zaibăr. Am avut oaspete un actor englez, pe care l-am servit cu zaibăr. I-a plăcut foarte mult. Dar ce credeţi ?. S-a dus la Hotel Palace unde era cazat, solicitând barmanului să-i arate ce vinuri are. Pe toate le-a întors pe dos, barmanul intrigat i-a zis că toate vinurile sunt bune, dar englezul a zis că vrea un vin pe care l-a băut la un actor român, Amza Pellea. Barmanul i-a zis că e vorba de zaibăr, dar zaibăr numai la Amza Pellea poate găsi. Ulterior, englezul s-a întâlnit cu mine şi mi-a zis: – „Mister Amza, am aflat de la barman că deţii monopolul zaibărului în România. Păi când mă întâlneam cu barmanul numai de zaibăr ne era vorba.”. Satisfăcut de gustarea acelor bucate şi-a manifestat dorinţa ca în Bucureşti unde locuieşte, şi are o grădină, ar vrea să facă un cuptor şi o vatră de cărămidă, că un văr al său de la Băileşti i-a promis că-i va aduce un ţest de pământ, să-şi poată face pofta, măcar odată sau de două ori pe an. Nu ştiu dacă şi-a realizat această dorinţă, dar l-am contactat pe internet pe primarul Băileştilor, D-l Pistriţu, i-am relatat cele discutate cu Amza Pellea şi i-am sugerat ca la muzeul marelui actor din oraşul său natal, să nu lipsească ţestul de pământ şi cuptorul. Mi-a răspuns că cele sugerate de mine pe baza afirmaţiilor lui Amza Pellea, i le-a făcut cunoscute fiicei actorului – Oana Pellea -, care a rămas mirată că nu a cunoscut acele dorinţe ale tatălui său.
Când soţia mea i-a spus de bancul auzit la Sibiu ne-a mai relatat că a filmat la Şelimbăr scene din filmul Mihai Viteazul şi la plecarea convoiului lor de maşini, spre Bucureşti, pe Valea Oltului au fost opriţi de către un miliţian şi după o îndelungată aşteptare, şeful convoiului s-a dus revoltat la miliţian pentru aşteptare, zicându-i că e cu Mihai Viteazul. Miliţianul i-a zis că vrea să-l vadă şi el pe Mihai Viteazul. S-au îndreptat spre cabina maşinii în care se afla Amza, în costumaţia lui Mihai Viteazul, a deschis portiera, miliţianul l-a privit atent din cap până-n picioare, exclamând; – „Ce umbli Domnule cu cioara vopsită ?, Păi ăsta nu-i Mihai Viteazul, ăsta-i Decebal !”. Se ştie că anterior, Amza Pellea interpretase rolul lui Decebal în filmul Dacii, pe care-l vizionase şi miliţianul. Respectiva întâmplare a declanşat râsete. După mai mult de 3 ore şi jumătate, cât am stat în biroul primarului, de la Clubul Petroliştilor, am primit telefon că programul Doinei Gorjului e pe terminate, urmând Amza Pellea. Ne-am deplasat acolo tot cu Renault 10, în sală fiind o mare aglomeraţie de petrolişti, spectatori erau şi afară pe la ferestre şi cu greu ne-am îndreptat spre scenă. Întreaga sală l-a aclamat îndelung pe Amza Pellea. Din buzunarul „vestei de oltean”, Amza a scos mustaţa ce şi-a aplicat-o înainte de a intra în rolul lui Nea Mărin.
Juristul Ion M. Ungureanu din Țicleni (autor)
