Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Irina Maria Broscaru își lansează luni, 7 martie, începând cu ora 17:00, primul său volum intitulat „Clarobscur”. Irina, are 14 ani, s-a născut  pe  08 februarie 2008, în Craiova, și  este elevă în clasa a -VII-a la Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu”. Pasiunea pentru scris a descoperit-o din clasele primare, primele sale scrieri având ca temă universul școlii. Evenimentul va avea loc la Biblioteca Județeană din Craiova  în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”.

„Primele scrieri literare au avut loc în clasa a IVa, având ca temă universul școlii.  Recunoașterea originalității s-a concretizat în aprecierea lucrărilor de către corpul profesoral. Trecerea de la copilărie la adolescență a determinat trăiri înlăuntrul meu pe care nu le puteam transmite foarte ușor vorbind și toate astea m-au determinat să-mi exprim trăirile, scriind.

Ironia pasiunii se află ascunsă, undeva, printre scrierile mele neclare. Niciodată nu m-a atras înșiruirea ficțională a cuvintelor pe foaie, căutând sensuri ale acestora. Le admiram, dar nu mă vedeam scriind, punându-mi sufletul pe tavă unor necunoscuți, care pot să mi-l răstălmăcească și să-i găsească ipoteze ale povestirilor mele. Asta, până când m-am lovit de tot ce citisem până atunci. Iar acel moment a fost începutul sfârșitului perioadei mele de naivitate. S-a marcat momentul maturizării. Simțeam adolescența cum îmi clocotește în vene și cum îmi amețește mintea. Era totul viu.

Toți oamenii aceia de-a pururea îndrăgostiți, vorbele lor îmi răsunau, mi se conturau. Începeam să le înțeleg sensul. / Toate păreau veșnice, hazlii. Gesturi și suferințe copilărești, care s-au transformat în concluzii zdruncinate, copleșiri și lacrimi, pe care le vedeam curgând inocent. Toate privirile aruncate se transformau în speranțe, pe care cu toporul le tăia, fără să-mi dea nimeni de veste, că mă voi clătina și voi cădea în gol. Poate că asta m-a determinat să-mi înșiruiesc gândurile bolnave. Toate câte veți citi, sunt propriile mele speranțe și dorințe, pe care le vedeam posibile. Toate stările și durerile resimțite, au construit nuvela.”, a precizat Irina – Maria Broscaru

Irina Maria Broscaru

La lansarea volumului vor lua cuvântul conf. univ. dr. Anamaria Magdalena Preda, decan Facultatea de Litere, prof.univ.dr. Cecilia Mihaela Popescu, prodecan Facultatea de Litere, lect.univ.dr. Johana Holt, conf.univ.dr. Anca Păunescu, lect.univ.dr. Mihaela Chirițescu, lect.univ.dr. Silviu Gongonea, lect.univ.dr. Gabriel Nedelea, insp. Anca Pricină și prof. Mihaela Stoica.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.