Poet desăvârșit și romancier al vremii în anii comunismului, gorjeanul Ion Lotreanu a fost ofițer de armată în Ministerul Apărării Naționale. Născut fiu al comunei Alimpești, pe data de 2 mai 1940, acesta s-a făcut remarcat în lumea literară prin numeroase poeme, dar și creații în proză. După doar patru decenii și jumătate de viață, scriitorul își găsește sfârșitul în mod suspect în urma unui conflict cu Elena Ceaușescu.
Absolvent de studii superioare, debutează ca poet în ziarul „Apărarea Patriei”, în anul 1957. A lucrat ca redactor la revista „Viața militară” (1966 – 1973), fiind angajat de scriitorul Eugen Barbu, iar ulterior se afirmă cu numeroase volume de poezii și este apreciat ca eseist literar, printre lucrările sale fiind menționate: „Analogie suverană” (1975), „Creații și implicare” (1976), „Caligrafii critice, eseuri” (1977), „Teme și variațiuni” (1979), „Introducere în opera lui Mircea Eliade” (1980), „Despre analogie și alte eseuri” (1982). De asemenea, scrie romane inclusiv despre Tudor Vladimirescu, iar printre acestea amintim „Elvira și locotenentul” (1978), „Iluzia” (1981), „Cârtița albă” (1982), ”Cămașa de mire” (1985).
”Frumos mai tremură un ac magnetic,
oglinda apei stelele o-mpung
Ca să verifici un principiu etic,
ai trebuința de un timp prea lung.
Vorbim în cor adesea de morală,
dar sălile planetei sunt pustii.
O, cerul zilei de culori se spală,
iar noi cătăm azuri în farfurii.
[] Noi așteptăm părinții să ne moară –
să nu mai știe nimeni ce-am făcut.
Și fluturi peste cimitire zboară,
un zbor împinge aerul spre lut.”
