Maestrul dirijor Ion Aurel Blondea are 50 de ani și a făcut școala la Târgu Jiu, unde a studiat vioara cu bunul profesor, Oreleschi Ion. Observându-i pasiunea pentru muzică, părinții talentatului artist au fost îndrumați de profesori să-l mute la București, pentru a-și aprofunda studiile muzicale. A studiat vioara la Liceul de Muzică cu profesorul Mircea Constantinescu și a absolvit și Conservatorul. Ion Aurel lucrează de-o viață la Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”, unde se simte în elementul lui. Vorbește de meseria sa ca de copilul lui și tot ce face în fiecare zi este legat de muzică. A „furat” această meserie de la maeștrii ai muzicii populare, a legat prietenii trainice și a inspirat oameni. Blondea Ion Aurel își dorește să scrie o carte despre muzica din Oltenia, despre jocurile de la noi, axându-se preponderent pe județul Gorj, pentru a le arăta oamenilor frumusețea si puritatea folclorului. În prezent, este masterand, iar vasta experiență de viață și succesul nu l-au îndepărtat de omul care a fost la începuturi: umil, simplu, iubitor și îndrăgostit de tradițional.
Reporter: De câți ani dirijați Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”?
Blondea Ion Aurel: De la 18 ani am fost angajat de cei de la „Doina Gorjului” și de 32 de ani lucrez la ei. Am fost angajat concert-maestru de către Stelian Ghiocel. Am stat vreo 14-15 ani concert-maestru, și atunci când s-a îmbolnăvit fiul lui, Marin Ghiocel, unul dintre cei mai mari dirijori ai țării. Colegii mei, împreună cu răposatul Liviu Dafinescu, mi-au propus să preiau eu această funcție și nu am stat pe gânduri. Deci, de vreo 17 ani dirijez Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”.
Reporter: De ce ați ales această meserie?
Blondea Ion A.: Fiindcă mi-a plăcut din suflet! Tatăl meu a fost matematician și inginer minier, iar mama mea a avut doar patru clase. Tatăl mamei mele a fost unul dintre cei mai mari contrasbasiști ai țării; a cântat cu Maria Tănase, cu Maria Lătărețu, iar mama a ținut morțiș să mă facă muzicant, deși tata își dorea să devin inginer ca el. Însă, mama a zis ca bărbatul e capul și femeia gâtul și, până la urmă, a făcut ca ea, iar pentru asta îi mulțumesc lui Dumnezeu. Eu nu mă regăseam în științele exacte deloc. M-am descurcat un pic și cu matematica, însă muzica mi-a plăcut dintotdeauna.
Rep.: Aveți ceva amintiri memorabile din toți acești ani în care ați dirijat Ansamblul Artistic? De care vă amintiți cu mândrie?
Blondea I.A.: Am avut multe spectacole foarte grele, cu o responsabilitate enormă, cărora am reușit să le fac fața cu brio. Am reușit să colaborez foarte bine cu instrumentiștii din rândul cărora m-am ridicat; și e foarte greu să te ridici dintre colegi și să te faci respectat. Dacă nu iți cunoști bine meseria, nu poți să dai înainte pentru că lăutarii nu pot fi păcăliți ușor. Am avut posibilitatea să imprim peste 35.000 de piese, în decurs de vreo 20 de ani. Începând de la copii de 6-7 ani și până la Niculina Stoican, Petrică Mâțu Stoian, Veta Soare, Mariana Ionescu, Victorița Lăcătușu, Valentin Sanfira, Adrian Stanca, Maria Loga, Robert Târnăveanu; foarte mulți soliști din toate zonele țării. În Oltenia, am imprimat cu tot ce înseamnă oltean, iar ei spun că am contribuit și eu un pic la binele lor. E o muncă titanică să imprimi 35.000 de piese. Aproape inimaginabil.
Rep.: Este solicitantă această meserie? Devine obositoare? Câte ore pe zi îi dedicați?
B.I.A: Ea este, in principiu, obositoare. Este singurul impediment la meseria noastră. Eu mă consider lăutar și l-am întrebat și pe maestrul dirijor,Nicolae Botgros, un foarte bun prieten de-al meu, de ce a pus numele orchestrei sale „Lautarii”. Maestrul mi-a răspuns că „nu e nimic mai special și mai nobil decât să fii un lăutar în adevăratul sens al cuvântului”. De-aia le-am spus și copiilor mei lăutari; puteam să le spun muzicieni pentru că au atâtea studii în domeniu. Dacă știi să faci meseria de lăutar, te simți bine, te simți împlinit. Eu am încercat să învăț muzica atât cât am putut. Am încercat să nu o deșir și să nu o fac prea elevată fiindcă muzica populară este, de fapt, foarte simplă, și asta este toată frumusețea ei. Cânți cum simți și transmiți exact cât trebuie pentru a mângâia sufletele oamenilor. Stau, mai toată ziua, cu vioara în mână pentru că asta mi-e meseria. Doar atunci când dorm, mă odihnesc.
Rep.: Ce altceva mai faceți, pe lângă faptul că dirijați acest ansamblu?
B.I.A.: Imprim piese, mă duc și cânt pe la nunți, botezuri, cununii, tot felul de evenimente. Îmi place să și citesc literatură mai ușoară; nu mă complic. De exemplu, acum citesc S.A.S la Istanbul de Gerard de Villiers, un roman polițist. Citesc să mă relaxez. Mă mai uit și la știri, deși nu îmi place ce văd. Mă uit și la Bendeac pentru că îmi place cum reușește el să surprindă din ce se întâmplă, la ora actuală, în țara noastră, dându-i o notă amuzantă. Sunt un om ca toți oamenii…
Rep.: Cât de des aveți spectacole?
B.I.A: Avem foarte des spectacole pentru că „Doina Gorjului” este o instituție profesionistă. Avem un plan de făcut și suntem foarte mult ajutați și de Consiliul Județean. Repetăm în fiecare zi, foarte frumos si elegant. Turneele sunt destul de scumpe și nu ne prea permitem. Cazarea, motorina, totul este scump. Avem nevoie de instalații de sunet foarte bune pentru că tehnologia avansează constant și trebuie să ținem și noi pasul. Dacă ai o instalație de sunet proastă, se alege praful de tot spectacolul. Urmează să plecăm și în India. Am fost în Mexic, Costa Rica, Paraguay, S.U.A și am avut spectacole în aproape toată Europa.
Rep.: Călătoriți mult cu Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”. Apucați să vă bucurați de împrejurimi?
B.I.A.: La vârsta mea, prefer să vizitez locurile pe unde ajung și să mă bucur de ele. Colegii mei mai cântă pe la metrou, dar eu prefer să las munca deoparte și să mă bucur de frumusețile locului. Am vizitat toată Europa dar, cel mai mult, mi-a plăcut la Luxemburg. Este o țărișoară curată cu oameni civilizați de îți vine să zici că ești în altă lume.
Rep.: Bănuiesc că ați câștigat și numeroase premii de-a lungul carierei. Puteți să-mi numiți câteva?
B.I.A.: Cântarea României a fost un mare bine pentru români. Acolo am luat eu locul II, pe țară, și tot acolo s-au descoperit și foarte multe talente. Am luat numeroase premii pe la festivaluri, cântând singur. Cu „Doina Gorjului” am luat premii la un festival de la Baia Mare organizat de Valeriu Buciu. Au concurat 16 ansambluri din întreaga țară, iar noi am reușit să obținem locurile II și III, ceea ce a fost destul de onorant, demonstrând că nu suntem deloc de lepădat.
Rep.: Povestiți-mi puțin despre Ansamblul „Doina Gorjului”, despre cum a luat naștere și care este componența sa.
B.I.A.: Anul ăsta facem 70 de ani și o să avem un spectacol de 6-7 ore, unde o să spunem cam totul despre noi. Suntem mulți și foarte buni la ceea ce facem. Avem vreo 12 perechi de dansatori, 24 în orchestră, mai sunt și cei care se ocupă de sunet, oamenii de serviciu; în total, suntem vreo 75-80 de inși. Ne vedem fiecare de treaba noastră și ne merge bine.
Rep.: Ce sentimente vă cuprind în momentul în care dirijați? Mai aveți emoții după atâția ani?
B.I.A.: Bineînțeles! În momentul în care nu ai emoții, nu te mai poți numi artist. Emoțiile, în timp, prin experiență, dăruire și studii, le faci constructive. Experiența te ajută să scoți ce e mai bun din tine. Cel mai frumos e să te ridici dintre colegii tăi și să te faci respectat. Înainte aveam emoții groaznice și uitam tot, astfel că eram nevoit să scriu absolut tot, inclusiv cel mai mic detaliu. Acum, după atâția ani, am căpătat încredere în mine. Am ajuns la performanța de a-mi transforma emoțiile alea mari și năucitoare, într-un lucru benefic. Știu să mă joc cu sala, să ridic oamenii în picioare, să îi fac să aplaude. E nevoie de foarte mult timp să atingi această performanță. Când sunt pe scenă, mă simt împlinit; mă simt ca peștele în apă. Mă simt exact ca un om normal care își practică meseria ce îi este foarte dragă.
Rep.: Ce fel de muzică ascultați? Ce artiști vă plac?
B.I.A.: Eu nu cânt manele pentru că nu știu. Nu am studiat și decât să le cânt prost, mai bine nu le cânt deloc. Dar am foarte mulți prieteni care le cântă, iar 80% din instrumentiștii care cântă manele sunt băieți cu multă școală, care și-au ales acest segment numai pentru că se câștigă mult mai bine cântând acest gen de muzică. Eu am o vorbă: „Decât să cânți Vivaldi sau Paganini prost, mai bine cânți manele.” Îl ascult pe marele lăutar Florică Roșioru, muzică clasică, ascult și muzică populară, fiindcă este meseria mea și trebuie să fiu la curent cu totul. Mai ascult Tina Turner, Mariah Carey, Whitney Houston. Nu ascult kitsch-uri. Dacă le ascult, o fac numai ca să râd vreo 30 de secunde și gata.
Rep.: Care a fost cea mai frumoasă surpriză care v-a fost făcută până acum?
B.I.A.: Am o grămadă de surprize care mi-au fost făcute de-a lungul timpului și care m-au bucurat până la lacrimi. Acum un an, fiul meu mi-a organizat un spectacol de 30 de ani de carieră. Am avut vreo 700 de oameni care au venit la spectacol și vreo 20 de interpreți cunoscuți. La acel spectacol, organizat de copiii și nepoții mei, unul dintre fiii mei mi-a adus o vioară electrică, ce era destul de scumpă. Asta e cea mai recentă amintire a mea.
Rep.: Ce sau cine v-a făcut să vă simțiți cel mai norocos om de pe Pământ?
B.I.A.: Fosta mea soție, Paraschiva (Kiva), m-a făcut să mă simt cel mai norocos om. Mi-a dăruit copii minunați, iar copiii mi-au dăruit nepoții care îmi luminează viața în fiecare zi. Familia mea, surorile, prietena, dar și zecile de mii de oameni care mă iubesc necondiționat și care îmi apreciază munca; eu reușind să le transmit numai o părticică din emoțiile mele, din păcate, pentru că este peste puterile mele să transmit în întregime colosul de emoții ce mă cuprind. Un artist fără publicul lui, nu există.
Rep.: Aveți o vârstă și o experiență care vă permite să dați lecții de viață. Spuneți una sau două pentru cititorii revistei noastre.
B.I.A.: Păi aș spune să evite minciuna, deoarece, cu cât minți mai mult, cu atât te vei strădui să-ți amintești ce ai spus. Spuneți adevărul pentru că vă scutește de mari bătăi de cap. Și încercați să-l iubiți pe Dumnezeu chiar și atunci când vă merge foarte greu, pentru că doar păstrându-vă credința veți putea depăși greutățile vieții. Nu-s vreun fanatic religios, dar cred în Dumnezeu, Tatăl și Fiul.
