Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În cadrul proiectului EUROSCOLA, membrii echipei „Infinity of the Bird in Space” de la Colegiul Tehnic Motru şi-au propus să promoveze către comunitate opera lui Constantin Brâncuși. Cu această ocazie, elevii şi-au propus să realizeze interviuri tematice pentru a informa cititorii cu privire la influenţa lui Constantin Brâncuşi în spaţiul european. Mircea Diaconu, europarlamentar,  ne oferă o imagine de ansamblu asupra contribuţiei operei şi gândirii lui Constantin Brâncuşi în cadrul patrimoniului cultural european, în interviul pe care l-a oferit membrilor echipei Infinity of the Bird in Space, Colegiul Tehnic Motru, pentru Europunkt.

  

Infinity of the Bird in Space: Pentru început, vă rog să ne spuneți care sunt elementele care caracterizează opera și filosofia lui Constantin Brâncuși. Care este originalitatea lui Constantin Brâncuși?
Mircea Diaconu: Eu am perceput întotdeauna opera lui Brâncuși ca pe o manifestare materială a conștiintei românești și ca pe una dintre cele mai directe modalități de a spune lumii cine suntem, în ce credem și de unde venim.

Rep.: Cum vă raportați dumneavoastră la figura lui Constantin Brâncuși?
M.D.: Mă raportez la Brâncuși ca țăran și ca român. În primul rând ca țăran, ca om care a avut marea șansă de a cunoaște infinita libertate a satului românesc, experiență fără de care cred că însuși Brâncuși nu ar fi devenit Brâncuși.

Rep.: În contextul diferitelor crize și clivaje pe care le identificați în spațiul european, cum evaluați influenta operei și gândirii lui Constantin Brâncuși?
M.D.: Pentru mine, Brâncuși înseamnă două lucruri: esență și simplitate, o simplitate atât de adâncă încât te duce la transcendență, ca baba murdară pe picioare a lui Petre Țuțea, care se roagă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică…  Din punctul meu de vedere, marele impas european actual e unul al conștiinței, o criză a identității care e pregnantă în vest, dar care, din păcate, se extinde și către noi… E clar că mesajul operei lui Brâncuși, revenirea la esență, e soluția ieșirii din impasul european. În ce măsură va penetra acest mesaj straturile politice și sociale ale Uniunii Europene, rămâne de văzut…

Rep.: În ce măsură recursul la opera și gândirea lui Constantin Brâncuși poate reprezenta, astăzi, șansa revigorării patrimoniului european?
M.D.: Deși nu s-a pretat direct niciunui curent artistic, Brâncuși a deschis calea pentru tot ce a însemnat arta secolului XX. Chiar dacă a revoluționat arta universală, opera sa rămâne un monument dedicat spiritului românesc ancestral. Prin traducerea unei autenticități domestice în cultura universală, prin abilitatea de a fi român, european și universal în același timp, filozofia lui Brâncuși poate sta la baza revigorării patrimoniului european care implică, în primul rând, o recunoaștere a istoriei și culturii noastre comune.

Rep.: Cum evaluați activitatea instituțiilor românești și europene în privința protejării patrimoniului Brâncușian?
M.D.: Activitatea instituțiilor europene în domeniul culturii nu e deloc neglijabilă. Una din marile victorii pe care le-am obținut în cadrul activității mele în Comisia pentru Cultură și Educație a fost desemnarea anului 2018 ca An European al Patrimoniului Cultural, un amplu program UE dedicat conservării și promovării moștenirii culturale, care dincolo de potențialul său economic se constituie și într-un element unificator pentru Europa. Accesarea unor posibile fonduri sau programe europene, cel puțin în cazul protejării patrimoniului Brâncușian, ține, însă, de autoritățile naționale. Iar când mă refer la patrimoniul Brâncușian, vorbesc în primul rând despre casa memorială de la Hobița aflată în paragină, despre casă reală a lui Brâncuși aflată într-o stare de degradare avansată… Să nu mai vorbim despre lucrările valoroase care se află pe teritoriul României și care sunt, pur și simplu, abandonate de autorități, cum a fost cazul micului ansamblu de mese realizat de maestru pentru familia Bălănescu. În contextul acesta, e greu de înțeles de ce ne-am concentra toate eforturile asupra achiziționării uneia dintre sculpturile lui Brâncuși, când moștenirea pe care ne-a lăsat-o acasă e pe cale de dispariție …

Rep.: La finalul acestui interviu, vă rog să transmiteți un mesaj noii generații. Care este lecția pe care Constantin Brâncuși o oferă tinerilor din zilele noastre?
M.D.: Așa cum am mai zis, principalul mesaj al operei lui Brâncuși rămâne întoarcerea la esență și e cu atât mai relevant pentru noua generație cu cât trăim tot mai mult într-o lume în care predomină non-valorile. Dincolo de arta sa, Brâncuși este, însă, și un model extraordinar de voință în fața sorții, de muncă și de disciplină. Poate, însă, cea mai importantă lecție pentru tinerii de azi o reprezintă originalitatea sa, încăpățânarea de a-și croi propriul drum, curajul de a fi el însuși.

Interviu realizat de echipa Infinity of the Bird in Space, Colegiul Tehnic Motru (a apărut și pe platforma Europunkt)

 

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.