Trienala Internațională de Sculptură „Constantin Brâncuși” debutează la Târgu Jiu sâmbătă, 16 mai 2026, de la ora 17:00, la Muzeul Național „Constantin Brâncuși”. Evenimentul reprezintă o premieră pentru zona Olteniei și reunește 29 de sculptori din 25 de țări, într-un proiect artistic organizat sub patronajul Ministerului Culturii.
Expoziția este organizată de Muzeul Național „Constantin Brâncuși” și InterArt Aiud, în cadrul Anului Constantin Brâncuși. Organizatorii spun că trienala creează un dialog între patrimoniul lăsat de marele sculptor și arta contemporană internațională.
În cadrul evenimentului vor putea fi admirate și două lucrări monument istoric mai puțin cunoscute, realizate de Constantin Brâncuși în anul 1937. Este vorba despre „Mesele de piatră aranjate de Constantin Brâncuși”, o instalație artistică realizată din trovanți și pietre de moară, dar și despre „Masa rotundă”, considerată o primă încercare de realizare a celebrei „Mese a Tăcerii”. Cele două lucrări sunt amplasate în parcul muzeului, loc pe care Brâncuși îl numea „Grădina cu vietăți de piatră”.
Trienala reunește lucrări semnate de artiști din Egipt, India, SUA, Germania, Turcia, Norvegia, Elveția, Italia, Polonia, Belgia, Serbia, Croația, Grecia și alte state, alături de sculptori din România. Printre numele prezente în expoziție se află Mircia Dumitrescu, Mircea Roman, Ștefan Balog și Andrea Szöcs.
Curatorul expoziției este Anca Sas, iar echipa organizatorică este formată din Denisa Șuță, coordonator al proiectului, Ștefan Balog, director de proiect, Robert Lixandru, coordonator InterArt, și Răzvan Constantin Caratănase, coordonator asociat.
Denisa Șuță spune că evenimentul își propune să transforme sculptura într-un spațiu de dialog internațional și reflecție artistică.
„Trienala de sculptură, demarată anul acesta, nu este doar o celebrare a uneia dintre cele mai influente personalități ale artei moderne, ci și o platformă deschisă pentru explorarea formelor sculpturale în context internațional. Inspirată de spiritul creator al lui Brâncuși, trienala reunește artiști din diverse spații culturale, ale căror lucrări reflectă pluralitatea limbajelor vizuale și complexitatea expresiei sculpturale contemporane. În acest cadru, sculptura devine nu doar obiect estetic, ci și mediu de reflecție”, a transmis Denisa Șuță, managerul Muzeului ”Constantin Brâncuși”.