Profesoara de canto, Camelia Argint, s-a născut la Petroșani acum 53 de ani, dintr-o mamă gorjeancă și un tată ardelean. A copilărit la Târgu Jiu și la Rașovița, unde își avea și bunicii, acolo îndrăgostindu-se de muzica populară și folclor. Camelia Argint își amintește cu mare drag de vacanțele petrecute la țară, alături de fratele ei mai mare. Se jucau pe ulițele satului, duceau vitele la păscut, mergeau la pescuit, petreceau foarte mult timp în natură. Tot la țară a prins și gustul folclorului. Muzica populară a fascinat-o de când a auzit-o pentru prima dată, la o horă. Ascultându-i pe lăutarii ce veneau din renumitele Runcu și Lelești pentru a cânta în sat, s-a îndrăgostit iremediabil de muzica populară românească. Profesoara Camelia Argint a făcut școala la Târgu Jiu,a luat lecții de pian la Școala de Muzică, iar în timpul liceului a mai cochetat și cu muzica ușoară. Inițial, profesoara visa să devină medic, însă, cunoscându-l pe soțul ei, care este profesor de muzică, viața ei a înclinat spre muzica populară. Camelia Argint a terminat Liceul de Chimie și a absolvit cursurile Facultății de Muzică. Primul an din învățământ a fost la Clubul Elevilor Rovinari, în 1992 . Mai apoi, a predat muzică din 1993 până în 2002 pentru elevii Școlilor Generale Nr.1 și 3 din Rovinari, iar din anul 2002 predă canto popular la Școala Populară de Artă Târgu Jiu. Elevii profesoarei au obținut numeroase premii importante la concursuri și festivaluri naționale de renume din întreaga țară. În prezent, Camelia Argint este coordonatorul grupului „Măriile Gorjului”, înființat în anul 2005, grup ce cuprinde peste 60 de fete, fiind cel mai mare din țară. Se declară îndrăgostită de operele lui Enescu, pe care îl admiră pentru că a reușit să acopere tot spectrul muzical: compozitor recunoscut pe plan mondial, profesor, violonist și dirijor.
Reporter: De ce ați ales să predați canto? Cât de satisfăcătoare este această meserie?
Camelia Argint: Înainte de a veni la Școala Populară de Artă, am fost profesor de muzică la Catedră. Acolo nu ai la fel de multe satisfacții ca aici. Predând canto mă pot bucura alături de elevii mei pentru reușitele lor în materie de muzică. Copiii vin și învață de plăcere, nu din obligație și asta face lucrurile mult mai plăcute și mai satisfăcătoare și pentru mine, ca profesor. Vezi că munca ta nu este în zadar.
Reporter: Câți elevi pregătiți la Școala Populară de Artă? Aveți câteva nume de elevi sau foști elevi cu care vă mândriți?
Camelia A.: În prezent, predau pentru un număr de 32 de copii. Noi lucrăm individual cu elevii, fiecare având ora lui. Avem vreo 8 elevi pe zi. Am o grămadă de nume de elevi cu care mândresc, printre care: Marian Medregoniu, Ileana Mustăcel, Raluca Elena Capitănescu, Mădălina Barbonie.
Rep.: Cum vă dați seama de la un prim curs dacă un copil este talentat sau nu?
C.A.: Păi, copilul este supus unor teste. Verificăm dacă are ureche muzicală prin diferite metode. Sunt copii nativi și copii mai puțin nativi; sunt copii care se nasc pentru a cânta și îți dai seama de ei imediat. Însă, sunt și copiii mai puțin nativi care ajung să îi întreacă pe cei care se nasc cu acest talent, fiindcă muncesc mai mult. Bineînțeles, ambele categorii trebuie să aibă ureche muzicală, altfel nu se poate.
Rep.: Aveți premii câștigate de-a lungul carierei cu care vă mândriți?
C.A.: Bineînțeles, am sute de premii! Rodul muncii mele însumat în câteva premii: Premiul I „Maria Lătărețu”, Premiul I „Strugurele de Aur” – Alba Iulia, Premiul I Mamaia, „Maria Tănase”, Trofeul „Rapsodia Românească”, Trofeul „Fii Star în Țara Ta”, Trofeul „Tradiții-Simleul Sivaniei”, Trofeul „De Ispas la Năsăud”, Trofeul „Dor de Cânt Românesc”- Cumpăna.
Rep.: Ce altceva vă mai place să faceți pe lângă a-i învăța pe copii să cânte?
C.A.: Foarte multe lucruri! Nu prea am timp, dar reușesc, cumva, să-mi fac timp și pentru mine. Călătoresc, ori de câte ori am ocazia, pentru ca iubesc vacanțele! Îmi place să și gătesc.
Rep.: Ce înseamnă să fii profesor în zilele noastre, comparativ cu generațiile trecute? Simțiți vreo schimbare a relației profesor-elev?
C.A.: Eu, spre deosebire de alți profesori, am marele noroc de a lucra cu un singur elev la clasă. Astfel, nu se produc neînțelegeri, distracții de la lucru, și există un respect reciproc. De aceea prefer meseria pe care o am acum. Mă face să mă simt împlinită ca dascăl știind că elevii mă respectă și sunt receptivi. Sunt norocoasă că lucrez cu copii cărora le place ceea ce fac.
Rep.: Ce îți trebuie să devii un bun cântăreț în ziua de azi?
C.A.: În primul rând, îți trebuie talent. Trebuie să muncești foarte mult, să fii serios, să nu te abați de la drum. De obicei, majoritatea tinerilor din ziua de azi, cred că pot ajunge la performanță într-un timp foarte scurt. Însă, pentru a ajunge sus și a fi bine plătit, trebuie să investești ani de muncă în chestia asta.
Rep.: Poți fi un artist desăvârșit și fără să fi luat lecții de canto?
C.A.: Dar ce nu se poate în ziua de azi?? (râde) Bineînțeles, dacă e să cânți numai cu CD-ul. Sunt foarte puține cazurile în care artiștii de renume nu au niciun fel de pregătire vocală.
Rep.: De câte lecții de canto este nevoie pentru a atinge performanța?
C.A.: De foarte multe. De exemplu, pentru a putea să cânți o doină așa cum trebuie, ai nevoie de cel puțin un an pentru a reuși să o transmiți publicului.
Rep.: Pot lecțiile să-i învețe și pe cei care nu au talent muzical absolut deloc?
C.A.: Nu, este exclus. Dacă nu au ureche muzicală, nu există lecție care să îi învețe lucrul acesta. Dacă nu este nativ, și nu te naști cu ritmul sau măsura, eu nu pot să te învăț chestiile astea. Nu poți să cânți dacă ești aritmic. Mi se întâmplă foarte des să refuz copii din cauza asta.
Rep.: Numiți câteva avantaje și dezavantaje ale profesiei dumneavoastră.
C.A.: Avantaje, după cum am mai spus, sunt acelea că elevii vin de drag să învețe muzică. Și când și ei își doresc să învețe ceea ce eu am să le predau, e perfect. Ești mândru de produsul tău și de rezultatele pe care le obțin în muzică. La dezavantaje, s-ar încadra salariul, care nu este tocmai pe măsură. De exemplu, șoferul de autobuz este mai bine plătit decât mine. Dar m-am resemnat și asta numai pentru că iubesc prea mult ceea ce fac; am învățat să trec cu vederea acest mic impediment.
Rep.: Este ceva ce ați schimba în viața dumneavoastră pentru a o face mai bună?
C.A.: Nu. Nu există nimic, în afară de salariu. (râde) Sau poate să câștig la loto! Serios vorbind, sunt foarte mulțumită și împăcată cu viața mea de acum.
Rep.: Există vreo persoană care v-a marcat o anumită perioadă din viață?
C.A.: Da, sunt 3 persoane care mi-au marcat viața în bine. Prima este domnul Antonie Vasile, fostul meu director de la Palatul Copiilor. Din păcate, s-a și stins. Dumnealui m-a angajat prima dată când am venit în învățământ și mi-a dat niște sfaturi care m-au ajutat enorm în viață. Am avut multe lucruri bune de învățat de la el. Cea de-a doua este doamna Aura Trașcă, fosta directoare a Școlii Populare de Artă. Doamna Aura m-a ajutat și am ajuns să predau arta cântului, pe care îl și practicam. Și mai este soțul meu, care este tot profesor la Școala Populară de Artă. Datorită lui am îmbrățișat această meserie pe care o ador și îi mulțumesc pe această cale.
