Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

„A citi pentru întâia oară o carte este ca şi cum ţi-ai face un nou prieten; a reciti o carte este precum te-ai întâlni cu un vechi prieten”, spune un vechi proverb chinezesc.

Începând din acest an, data de 15 februarie este declarată Ziua Națională a Lecturii. Atunci când a fost propusă și votată această lege s-a ținut cont de o serie de date statistice din studii făcute la nivel național și european, care arata că românii citesc mai puţin de 5 minute pe zi, 35% dintre români declară că nu au citit niciodată o carte, 68,5% dintre români nu au citit nicio carte în ultimul an, doar 20% citesc o dată pe lună și 8% zilnic, 37,5% dintre persoanele de 15 ani nu înțeleg ceea ce citesc, iar sase minute de lectură pe zi pot reduce nivelul stresului cu până la 68% (arată un studiu al Universităţii Sussex), alături de creşterea nivelului de empatie, dezvoltarea vocabularului şi creativităţii.

Tot pe 15 februarie s-au născut doi dintre cei mai mari cărturari ai noştri, ctitori ai şcolii şi culturii româneşti: Titu Maiorescu şi Spiru Haret.

„Iată de ce, din nou, vă invităm la lectură! Vă dăm întâlnire cu cartea, cu autori cunoscuți, cu basmul popular, cu creațiile țăranilor noștri, despre care, Liviu Rebreanu spunea la 29 mai 1940 în discursul de recepţie la Academia Română:

«O caracteristică tot atât de importantă a unui neam, ca şi comunitatea de sânge, este limba. La noi şi aceasta e opera ţăranului…Farmecul şi expresivitatea specifică le-a căpătat de la făuritorul ei originar, care a fost ţăranul…Oricât ar părea de ciudat şi de trist, adaptarea la sărăcie, împreună cu toate consecinţele ei, a fost o necesitate vitală pentru poporul românesc.

Altminteri n-ar fi putut îndura viaţa şi s-ar fi sfărâmat şi topit printre celelalte neamuri. Închizându-se în sărăcie ca într-o găoace indestructibilă, s-a singularizat şi a putut să-şi dezvolte însuşirile specifice, să-şi dobândească o fizionomie naţională deosebită. Viaţa săracă nu exclude bogăţia sufletească. Săracul e mai aproape de sufletul său decât bogatul şi are mai multă nevoie de frumosul care, transfigurând realitatea, devine izvor de speranţă şi de mângăiere.

Folclorul nostru, în toate manifestările sale, e creaţie de popor sărac, ceea ce nu-l împiedică să fie mai valoros şi mai bogat decât al multor neamuri trăite în belşug.» ”, au transmis reprezentanții muzeului.

„Totodată, pe 15 februarie 2022, începând cu ora 10.00, vă așteptăm pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti” să fim împreună de Ziua Națională a Lecturii.”, au mai precizat organizatorii.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.