Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Ţara Litua a fost un cnezat care se întindea pe o anumită porțiune din teritoriul de astăzi al Olteniei, iar județul Gorj era centrul acestei mici țări, care era condusă de către Litovoi. Acesta a fost primul domn român care şi-a dat viaţa pentru apărare provinciei sale, pentru că a refuzat să se mai supună regelui Ungariei și să mai plătească bir.

Factorii geografici şi conjuncturile politice şi economice au dus în Oltenia la formarea de provincii româneşti cunoscute către jumătatea secolului al XIII-lea. Erau aşezate de-a lungul apelor sub conducerea marilor cnezi şi voiezvozi. Țara Litua a avut o importanță deosebită pentru că reprezintă, potrivit istoricului Vasile Cărăbiș, cel mai important nucleu politic românesc din Oltenia. „În depresiunea Târgu Jiului, tăiată prin mijloc de râul Jiu, prelungindu-se spre apus până în depresiunea Tismanei, iar spre răsărit până la Olt era centrul ţării Litua condusă de voievodul Litovoi. Documentul nu cunoaşte cum se numea această ţară, de către locuitorii ei, şi a numit-o după numele domnului. Ţara Litua era un voievodat întins, în primul rând pe teritoriul judeţului Gorj de astăzi, din moment ce îngloba şi Ţara Haţeguluui, (…) o continuare naturală prin Valea Jiului, loc pe unde şi legăturile dintre românii de dincolo şi de dincoace au fost permanente. În sud, voievodatul cobora spre câmpie“, arată arată istoricul Vasile Cărăbiş în lucrarea „Ţara Litua“.

Țara Litua, atestată în „Diploma“ cavaleriilor Ioaniți

Organizarea teritorială din Oltenia este cunoscută pentru prima dată prin intermediul „Diplomei“ cavalerilor Ioaniți, actul prin care regele Ungariei le confereau acestora controlul asupra unor provincii, în afară de Litua, în schimbul apărării granițelor. „Bela al IV-lea, regele Ungariei, a luat o serie de măsuri de apărare, în anul 1247, împotriva invaziei cumanilor, cea mai vulnerabilă zonă pe unde putea pătrunde forţele cotropitoare era Banatul de Severin. Din acest motiv, regele ungar cheamă ordinul cavalerilor Ioaniţi sau Ospitalieri din Ierusalim şi le conferă mai multe avantaje şi drepturi în schimbul apărării graniţei. Diploma sau actul pe care Bela al IV-lea îl dă cavalierior Ioaniţi atestă pentru prima dată organizarea existentă în Oltenia. Astfel, Bela le acordă Ioaniţilor „întreaga ţară a Severinului, împreună cu munţii ce ţin de ea, precum şi cu cnezatele lui Ioan şi Farcaş până în râul Olt, afară de ţara cnezatului Litivoi, pe care îl lăsăm românilor aşa cum l-au stăpânit şi până acum“. Cnezatul voievodului Litovoi şi ţara lui Seneslau erau superioare cnezatelor lui Ioan şi Farcaş, care au fost cedate cavalerilor Ioaniţi.

Organizarea socială era bine pusă la punct. În Litua existau diferite pături sociale. „În afară de cnezi şi voievozi, mai erau şi nobilii, în termenul nostru boieri şi «rusticii», adică ţăranii. Aşadar, încă înainte de întemeirea Ţării Româneşti exista o stratificare socială: o pătură superioară de proprietari, de nobili sau boieri, şi o pătură inferioară de rustici sau ţărani. (…) Există, de asemenea, şi o organizaţie militară. Cnezii şi voievozii trebuiau să adune oaste în caz de luptă. Oştenii se recrutau din ţară şi erau de arme deosebite“, menţionează Vasile Cărăbiş.

«Litovoi Gorjeanul»

Marele istoric Nicolae Iorga l-a denumit pe conducătorul cnezatului «Litovoi Gorjeanul», care devine voievod în urma expansiunii provinciei. „Ocupa împreună cu fraţii săi o parte din teritoriul din sud de Carpaţi pe care-l avea coroană ungară ca putere suzerană şi refuză să mai plătească tribut. (…) Stăpânitorul Ţării Litua e înfăţişat ca un adversar de temut, şeful unei familii cu aparenţă de dinastie. Vechiul calificativ de cneaz voievodal a dispărut, iar Litovoi este voievod“, se mai arată în lucrarea „Ţara Litua“ a istoricului Vasile Cărăbiș. Ţara lui Litovoi se va mări după moartea regelui Ştefan al V-lea al Ungariei, în anul 1272 şi venirea pe tron al urmaşului său Ladislau al IV-lea, care era minor.

Litovoi, un „simbol al libertăţii şi independenţei româneşti”

Regele Ungariei a încercat să-l aducă pe Litovoi la supunere pentru recunoaşterea suzeranităţii şi la plata tributului, însă curajosul voievod gorjean a refuzat cu demnitate pretenţiile maghiare şi, astfel, s-a ajuns la conflictul armat. Împotriva lui Litovoi, regele l-a trimis pe magistrul Gheorghe. Lupta are loc între noiembrie 1276 şi mai 1277 şi s-a desfăşurat lângă Haţeg. Pe câmpul de luptă, Litovoi îşi pierde viaţa, iar fratele său, Bărbat, a fost luat prizonier şi dus în faţa regelui, care, pentru a-l elibera a cerut o sumă mare de bani, fiind instituit din nou tributul faţă de regele ungar. Bărbat rămâne în fruntea voievodatului, dar pierde Ţara Haţegului. „Litovoi este cel dintâi domn român căzut în apărarea ţării lui. Simbol al libertăţii şi independenţei româneşti, rămâne una dintre figurile de seamă ale neamului nostru.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.