Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Totul a pornit dintr-o joacă, însă ceea ce iese din mâinile sale este de comparat cu lucrările unor mari artiști. Florina Tudoran transformă orice obiect în veritabilă operă de artă. Cu dăruire și pasiune, de mai bine de trei ani, Florina pictează haine, pereți, dar și alte lucruri din mediul înconjurător. Mama sa, Monica, a fost cea care i-a susținut pasiunea și a motivat-o să își îndeplinească visul. În prezent, români de pretutindeni pot comanda produsele pe care cele două femei le aduc în atenția iubitorilor de frumos.

Florina este un om înzestrat cu un talent extraordinar. De la prima vedere, lucrările realizate de mâinile sale îți cuceresc privirea. Hainele pictate sunt cele mai căutate de cei care vor un articol vestimentar unic și care să atragă atenția. „Totul a plecat în joacă, totul este pictat de fiica mea. La noi acasă este mai ceva ca la un muzeu, chiar și o ușă anostă devine operă de artă. Prima sa operă a fost un dulap din baie, unde a desenat un dragon. Am încurajat-o  mereu și i-am oferit ca suport chiar lucrurile din casă. De când era mică îi plăceau creioanele colorate, desena caietele. De acum trei ani a început să picteze articole vestimentare. Mi-a făcut cadou un maiou superb, am plâns. Apoi a început să picteze tot, apropiații au început să vadă, să își dorească și să ne solicite”, a precizat Monica Tuinete, mama Florinei Tudoran.

Tânăra a realizat și desenele unor cărți pentru copii, însă gama de produse pe care o pictează este variată. Orice nouă solicitare este o provocare pentru Florina, una încheiată cu succes. „Executăm o gamă vastă de produse, picturi pe mobilier, pereți, vase, oglinzi, rame foto, scaune, genți, tablouri pe pânză sau lemn sau alte lucruri pe care le dorește pictate cel care apelează la serviciile noastre. Acest hobby este extrem de apreciat și încercăm să aducem în atenția celor care iubesc arta lucrările realizate de fiica mea”, a mai spus Monica Tuinete.

Florina Tudoran, stabilită în Roșiorii de Vede, este absolventă a Universității „Spiru Haret” București, specializarea Limba română – Limba engleză, iar pentru a promova talentul său a realizat pagina de Facebook „Iubim arta”. Toți cei care vor să comande operele de artă realizate de tânără pe diverse articole vestimentare o pot contacta în mediul virtual.

Accesează aici: https://web.facebook.com/monica.tuinea.12?fref=ts

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.