La ediția a VI-a a Concursului Internațional de Arte Plastice „Martha Bibescu” s-a înregistrat o participare record, cu peste 150 de artiști din Croația, Republica Moldova, Vietnam, Germania, Italia, Israel și România.
Juriul, alcătuit din cinci personalități ale culturii române – academicianul Mircia Dumitrescu, pictorii Gheorghe Dican și Marius Barbone (vicepreședinți ai Uniunii Artiștilor Plastici din România), criticul de artă Maris Tița și jurnalistul cultural Sebastian Crăciun – a avut o sarcină dificilă în desemnarea câștigătorilor.
Premiile I au fost obținute de:
Ivana Kovac (Croația) – „Pisica fantastică” (categoria sub 15 ani), Otilia Prisăcaru (Republica Moldova) – „Călugăr” (categoria 15-19 ani), Andreea Gabriela Tudor (România) – „Acest spațiu care nu există” (categoria +20 de ani).
Printre remarcați se numără și Petra Szucs, Livia Ivanov și Valeriu Șușnea (Premiile II), Ariana Josephine Burlacu, Maia Gheorghiu și Marius Frățilă (Premiile III), precum și alți cinci artiști care au primit mențiuni. De asemenea, au fost acordate premii speciale, printre care Premiul „Careless Beauty” pentru Luminița Gliga și Premiul „Viitorul artei” pentru Ahn Tong din Vietnam.
Lucrările premiate vor fi expuse la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, în cadrul Festivalului Mogoșoaia ClasicFest – Culturile lumii, sâmbătă, 24 mai, de la ora 14. Ulterior, expoziția va putea fi vizitată timp de o lună la Happy Cinema Colosseum.
Concursul a fost organizat de Asociația Pro Valores și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și alți parteneri culturali.