Muzica îți atinge sufletul, mai ales atunci când este cântată cu mare patimă de oameni care, prin oricâte greutăți ar fi trecut, nu au renunțat niciodată la visul lor – acela de a face tuturor viața mai frumoasă prin măreția cântecului. Un astfel de om este Florin Camen, „folkistul pe cont propriu”, așa cum l-a numit Adrian Păunescu. Cunoscut la Târgu-Jiu după ce a participat la Festivalul de Folk „Poarta Sărutului”, artistul a creat o legătură inseparabilă cu meleagurile gorjenești, astfel că iubitorii acestui gen de muzică se pot bucura de versurile sale periodic, la Blues Cafe din Târgu-Jiu. Cu ocazia unui recital, Florin Camen ne-a împărtășit o mică parte din viața sa de artist, dar și de miner, meserie pe care a practicat-o ani la rând. După multă muncă în subteran, dar și lângă chitara la care nu a renunțat niciodată, artistul ajunge în rândul pensionarilor. Nici nu ai zice, mai ales că emană o tinerețe pe care, uneori, nu o întâlnești nici la adolescenți.
Folkistul a crescut cu melodiile „Cenaclului Flacăra”, iar atunci când a avut ocazia să cânte alături de aceștia, marele său vis s-a împlinit. Camen a reușit să îl cucerească pe Adrian Păunescu prin melodia „Poetul vine-n vale”, scriitorul l-a îmbrățișat cu lacrimi în ochi și, împreună , au reluat piesa. Mai târziu, Păunescu l-a numit „folkist pe cont propriu”, iar de atunci, artistul trăiește prin această sintagmă.
Reporter: Când a avut loc primul contact cu muzica?
Florin Camen: Pe la vreo 6-7 ani, am primit chitară la 11 ani, am început să cânt cu vocea prin clasa a VIII-a , a IX-a, iar în a X-a am adăugat și muzicuța. Era una chinezească, pe un suport făcut de tatăl meu. Apoi, încet-încet, bineînțeles, ascultând piesele Cenaclului „Flacăra” și ale celorlalți folkiști, de dincolo de graniță, care pătrundeau puțin mai greu dar reușeau, am preluat și din repertoriul lor. La vremea aceea nu aveam piesele mele. Am mers în armată, loc unde am cântat și acolo, a fost bine.
Reporter: Fiecare copil visează la o anumită profesie! Dumneavoastră ce vă doreai să deveniți? Asta visați, să fiți folkist, cântăreț?
Florin Camen: Cred că da, din moment ce m-am angajat la mină și am lucrat 24 de ani, 5 luni și 27 de zile în subteran. Glumesc!!! Asta mi-am dorit și de aceea acum, fiind la pensie din minerit, încerc să răzbat în lumea folkului așa cum se cuvine, chiar dacă sunt la al cincilea album. De la armată până în prezent am scos cinci albume.
Reporter: Sunteți din Lupeni, dar ați reușit să aveți o legătură durabilă cu Gorjul. Cum s-a întâmplat?
Florin Camen: În anul 1999 am câștigat un premiu la „Poarta Sărutului”, iar în 2000 am luat trofeul. Începând cu acel an s-a născut o prietenie foarte frumoasă cu Târgu-Jiul, prin domnul Viorel Gârbaciu, pe care îl salut și îl stimez. Iată, au trecut 16 ani de când a luat naștere această prietenie. Cam așa, dar s-a perpetuat prin diverși oameni prin intermediul cărora am ajus să cânt aici de foarte multe ori.
Reporter: Ce regretați în plan personal, dar și în carieră?
Florin Camen: O întrebare grea! Nu știu, poate că nu am reușit să fiu așa cum cânt, asta regret. Este foarte greu să asociezi omul cu artistul. În plan personal, cred că nu am regrete. Eu am vrut doar să ies la lumină și cred că am reușit. Nu suficient cât mi-am dorit, dar am reușit. Toate s-au întâmplat mai târziu la mine, dar s-au întâmplat și nu mi-am pierdut speranța. Am știut că nu o să mă îmbogățesc din acest gen muzical, din punct de vedere al banilor, dar din punct de vedere sufletește sunt miliardar.
Reporter: Ați avut două ocupații destul de diferite. Erați miner și, totodată, folkist!
Florin Camen: Da, mi s-a mai spus acest lucru. Și în ziar apăream: „Un miner sensibil din Valea Jiului…”. Așa s-a întâmplat să fie, nu a depins de mine. Asta am simțit că vreau să fac și am făcut-o în paralel cu munca de acolo, ca electrician.
Reporter: Viața de miner este foarte grea! Când aveați momente mai puțin plăcute și vă doreați să destindeți atmosfera, cântați?
Florin Camen: Cântam cu toții și cântam pe voci! Aveam momente în care cântam, dar asta doar pentru a alunga monotonia. Normal nu ai voie să cânți în mină, trebuie să auzi orice zgomot care ar putea fi un pericol. Dar, da, am cântat și a fost frumos!
Reporter: Când mai veniți la Târgu-Jiu?
Florin Camen: Cred că nu mai devreme de trei săptămâni pentru că o să fiu foarte ocupat. Asta dacă nu se ivește și altceva, dacă se întâmplă o să fiu prezent cu mare drag, oricând.
Reporter: Vă așteptăm și în această vară la Festivalul de Folk?
Florin Camen: Se pare că da, atâta timp cât sunt autorul imnului, trebuie să fiu prezent. Binrînțeles, o fac cu mare drag, ca de fiecare dată.
Reporter: Vorbiți-mi puțin despre acest imn!
Florin Camen: L-am compus prin 1996, am o înregistrare din 1998, cred că de la „Poarta Sărutului”. O televiziune locală din Petroșani a venit să mă filmeze, pe vreea aceea nu mă gândeam că o să devină imnul festivalului. Prin 2005, de când s-a reluat Festivalul „Poarta Sărutului”, cântând această piesă în recital, mi s-a propus să o declarăm imn al festivalului. În acest fel, „Poarta Sărutului”, versurile Adrian Păunescu și muzica lui Florin Camen, au devenit imnul festivalului.
Reporter: Ce vă mai doriți de la viață?
Florin Camen: Să cânt până la sfârșit…Sigur, lista este lungă, de la familie la prieteni. În general, aș vrea să fie bine, să fie frumos pe Pământ, să fie înțelegere, să ne ajutăm unii pe alții, să ne vorbim frumos. Înseamnă că îmi doresc să ajung în Rai!? ( râde)…
A CONSEMNAT ANDREEA TUDORESCU ILIE
