Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Joi, 20 iulie 2023, la 80 de ani de la nașterea scriitorului Adrian Păunescu, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba își propun să-l readucă în atenția publică, printr-un moment omagial. Așadar, sunteți așteptați pe Aleea Scriitorilor, începând cu ora 12:00, pentru a participa la momentul depunerii de flori, la bustul lui Adrian Păunescu.

Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, România, astăzi în Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, București) a fost un autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român. Autorul a peste cincizeci de cărți, în majoritate volume de versuri, Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici poeți români contemporani. Cărțile sale au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare.

Multe dintre poeziile sale au fost făcute cunoscute prin punerea lor pe muzică de către compozitori din genurile folk și rock, Adrian Păunescu colaborând direct cu muzicienii, îndeosebi în cadrul Cenaclului Flacăra.

„Va fi interesantă postumitatea mea. Vor fi, desigur, și uitări, vor apărea și atacuri nedrepte, dar scrisul meu se va despovăra de biografia autorului, în circulația lui printre oameni. Nu-mi pot închipui propria mea moarte și nici nu cred că ea e o trecere de zid. Aș fi fost curios să știu, totuși, ce iarbă va răsări, în timp, pe mormântul meu”, spunea scriitorul a cărui operă vă invităm să o revedeți, pentru a ne aduce aportul la neuitarea ei.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.