Luna aceasta se va desfășura un nou festival la Tismana. Pe 25 mai va fi organizat Festivalul Regional de Muzică Tradiţională „Geagu Cătăroiu”. La eveniment vor participa tarafuri din toată regiunea Olteniei, scopul acestei manifestări fiind acela de a reînvia muzica autentică lăutărescă. Festivalul poartă numele unui reputat lăutar de odinioară, Petre Geagu Cătăroiu.
Evenimentul se va desfășura în colaborare cu Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Şcoala Populară de Artă şi Centrul Judeţean de Creaţie, iar participanții urmează să primească premii în bani. Astfel, pentru premiul I va fi oferită suma de 2.500 lei, premiul II – 2.000 de lei, iar pentru premiul III – 1.500 lei. Organizatorii au precizat că vor ca acest festival să devină o tradiție, urmând a se desfîșura în fiecare an în ziua sfântă a Înălțării.