Dumitru Coneru, în vârsta de 73 de ani, este unul dintre ultimii olari din judeţul Gorj. De mai mulți ani, acesta trăiește o adevărată dramă, după ce a fost dezrădăcinat din locurile în care s-a născut și a trăit. Mai mult decât atât, suferința sufletească i-a afectat chiar și starea de sănătate. Și în prezent, Dumitru Coneru este afectat de cele întâmplate.
Doar biserica și cimitirul au mai rămas din tot satul
Dumitru Coneru s-a născut în satul de olari Găleșoaia, care aparținea de comuna Câlnic. A trăit în acest loc până în urmă cu doar câțiva ani, fiind ultimul localnic care a părăsit satul de care este legat afectiv și în prezent. Găleșoaia este acum istorie. Cariera minieră a luat locul uliţelor, livezilor, grădinilor şi pădurii. Lucrările de extragere a minereului s-au încheiat în cea mai mare parte, iar, în prezent, terenul este pustiu. Doar cimitirul şi biserica au mai rămas în picioare. Dumitru Coneru a fost ultimul om care a plecat din Găleşoaia, în urmă cu şase ani. S-a adaptat cu greu, pentru că o parte din sufletul său a rămas în locurile natale. Oriunde merge se visează în locurile natale. „Mă duc de multe ori acolo ca să caut pământ. Găsesc cu greu, pentru că mineritul ne-a luat pământul. Strămutarea satului a început din 1988 şi până în 2010, atunci când am plecat eu, ultimul om de acolo. Nu mai există nimic acum. Doar biserica şi cimitirul mai există. Când ajung în sat mă uit unde stăteam, dar şi vecinii mei. Mă doare sufletul. Când m-am mutat de acolo, m-am îmbolnăvit o perioadă. Am fost şi la Viena cu roata, dar parcă visez că sunt la Găleoşoaia“, ne povestește meșterul olar.
„O să lucrez până mor“
În Găleşoaia au trăit aproape 200 de olari. Aproape la fiecare casă exista câte o roată și localnicii îşi câştigau existenţa din acest meșteșug transmis din generație în generație. Dumitru Coneru a început să lucreze chiar din timpul copilăriei. Abia aştepta ca tatăl său să plece de acasă, pentru a se pune la roata olarului. După un timp, a început să lucreze cot la cot cu tatăl său şi chiar a ajuns să-l depăşească. La vârsta de 12 ani a ajuns să realizeze singur un cuptor pentru uscarea oalelor, o lucrare foarte complexă chiar și pentru un meșter cu experienţă. „Tatăl meu lucra oale şi pleca cu marfă în pieţe şi târguri, iar eu mă puneam la roată. Băteam pământul şi când venea acasă găsea pereţii stropiţi cu lut. Mă certa şi îmi spunea să nu învăţ acest meşteşug, că a muncit el destul la oale. Până la urmă, am învăţat să lucrez şi i-am «luat apa». La vârsta de 12 ani am făcut singur un cuptor de oale singur. Mi-a plăcut acest meşteşug. Mă trezesc noaptea şi lucrez, aşa îmi place de mult. O să lucrez până mor“, povestește Dumitru Coneru.
Găleșoaia, un sat binecuvântat
Găleșoaia a fost un loc binecuvântat cu lut de calitate din care se făceau oale și străchini rezistente. De aici veneau să se aprovizioneze cu material olari din toate zonele. „Găleşoaia era un sat premiat în pământ. În Târgu Jiu era o fabrică de oale şi venea să ia pământ de la noi. Mai mult de trei sferturi dintre localnici trăiau din olărit. Eram 190 de olari în satul Găleşoaia. 
Am numărat 129 de căruţe pline cu oale, străchini şi căni la bâlciul de la Pocruia, care era cel mai bun din Gorj. Nu aveam marfă suficientă ca să vindem. Stăteau la două rânduri. În Găleşoaia erau numai case înalte, aşa cum se spunea la noi”.
Luptă cu plasticul și „chinezăriile“
Acum, Dumitru Coneru este instructor în cadrul Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu și învață 30 de elevi de la școala din cum să deprindă acest meșteșug. Dumitru Coneru spune că cel mai mare dușman îl reprezintă produsele din plastic sau „chinezăriile“: „Acum a apărut plasticul şi de asta nu se mai caută produsele făcute din lut. Turiştii ne mai caută să le vindem ceea ce facem noi. Cel mai mult se caută oala de pământ, pentru că mâncarea gătită în aceasta are un gust deosebit. Nu se sparge la temperaturi înalte, pentru că depinde din ce material este făcută. Se poate băga în cuptorul de la aragaz fără probleme”.
