Pomenirea celor dragi raposati din neamurile noastre este un obicei crestin de mii de ani. Este o traditie cu radacini profunde in constiinta neamului nostru, pastrata cu sfintenie si transmisa din generatie in generatie, de la mic la mare, de la bunici la parinti si nepoti. Pomenirea mosilor si a stramosilor nostri este un subiect care i-a preocupat in primul rand nu pe teologi si etnologi, ci pe bunicile care ne-au sadit in suflet si in inima „Tatal nostru” inca de cand incepeam sa articulam primele silabe si care nu lasau sa treaca nici-o sambata fara sa pregateasca o paine, un bol de coliva cu putin vin si toate cele necesare pentru pomenirea celor adormiti.
De ce a ales Biserica sa dedice ziua de sambata pomenirii celor adormiti si de ce este important sa ne amintim de ei mai ales in unele sambete ale Postului Mare?
Biserica noastra a randuit ca, dintre toate zilele saptamanii, una sa fie dedicata pomenirii celor trecuti la Domnul, in care putem sa facem parastase si toate cele de cuviinta, iar aceasta este sambata. S-a ales aceasta zi pentru ca, din punct de vedere teologic, in aceasta zi de la finalul saptamanii, Mantuitorul nostru lisus Hristos a coborat cu sufletul in iad pentru a-i elibera pe cei adormiti din veacuri.
Conform randuielilor tipiconale din Triod si structurii speciale a slujbelor din sambetele Postului Mare, doar sambetele a doua, a treia si a patra sunt considerate ca fiind zile de pomenire a mortilor, celelalte (prima, a cincea, a sasea si a saptea) fiind dedicate pomenirii altor momente sau sfinti ai Bisericii.
In practica, insa, in toate sambetele Postului Mare se fac pomeniri generale ale mortilor, cu exceptia celei de a saptea, credinciosii avand obiceiul sarindarelor, adica al pomenirii celor adormiti pe perioada celor 40 de zile cat dureaza postul, urmand ca incheierea tuturor acestor zile de pomenire sa se faca nu sambata, ci in Joia din Saptamana Patimilor, cand in bisericile noastre se savarseste Liturghia Sfantului Vasile cel Mare (la Joi mari – popular).
Ce inseamna „obiceiul sarindarelor”?
Atunci cand, la inceputul Postului Mare, credinciosii duc preotului la SfantuI Altar lista cu numele celor adormiti, acesta ii pomeneste pe tot parcursul celor 40 de zile, sau mai exact la 40 de Sfinte Liturghii. Practica aceasta poarta numele de „sarindar”, termen care provine din grecescul „ta sarantaria ” si care, prin traducere, inseamna un grup de 40. In limba slavona, sarindarul se mai traduce si prin „soroc”.
In timpul Postului Mare, pe parcursul celor 40 de zile, in cadrul Sfintelor Liturghii savarsite fie duminica, fie in sarbatori sau in alte zile, preotul va pomeni la Proscomidie numele celor adormiti, scotand miride pentru toti cei pe care i-am inscris pe pomelnic.
Pe de alta parte, pomenirea celor adormiti este si o datorie morala a noastra. Asa cum, in aceasta perioada a Postului, atentia noastra este indreptata mai ales catre suflet, printr-un program de rugaciune mai intens, prin milostenia si ajutorul pe care il acordam celor aflati in nevoie, la fel trebuie sa ne ingrijim si de sufletele celor trecuti la Domnul.
Sfantul loan Gura de Aur subliniaza si el importanta pomenirii celor adormiti in foarte multe opere de-ale sale, dintre care amintim Omilia a patra la Epistola catre Filipeni, unde mentioneaza:
„Sa ne rugam pentru cei morti, punand si pe altii sa se roage si dand saracilor milostenii pentru sufletele lor. Caci nu degeaba s-a randuit de catre Apostoli ca sa se faca pomenire la Sfintele si Infricosatoarele Taine pentru cei mutati de la noi. Stiau ca mult le foloseste, multa binefacere aduce celor morti”.
Asadar, datori suntem sa pastram vie nu doar traditia, ci si memoria inaintasilor nostri, pomenindu-i pe parintii, mosii si stramosii nostri in cadrul slujbei de parastas savarsita in toate bisericile, la finalul Sfintei Liturghii mai ales in sambetele Postului Mare.
In acest fel, urmam indemnul Sfantului loan Damaschin, care spunea ca „Dumnezeu vrea ca toti sa facem bine unii altora, atat in viata aceasta cat si dupa moarte, induplecand astfel pentru ei si pentru noi pe Iubitorul de oameni – Dumnezeu”. Amin!
Preot Popescu Marius – Parohia Pesteana-Vulcan
