Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Plutonier Major Cristian Dunavățu face parte din dispeceratul ISU Gorj de unde ajută oamenii în necaz alături de restul salvatorilor. Nevoia sa de adrenalină l-a împins spre competițiile de Rally unde face performanță cu o mașină Buggy construită cu dexteritate de el și de echipa lui. La ediția de anul acesta a Rallycross-ului, Cristian Dunavățu a reușit să devină campion național făcându-și colegii de la ISU Gorj extrem de mândri de performanța sa.

La serviciu salvează vieți, iar timpul liber și-l petrece testându-și limitele la competițiile de Rallycross și Slalom Paralel. Și-a demonstrat priceperea obținând două titluri de campion național, un titlu de vicecampion și locul II la echipe cu ACS Raideri Târgu Jiu, dar spune că nu are de gând să se oprească aici.

Problemele tehnice pe care le-a întâmpinat la toate etapele, din cauza cărora a fost nevoit să schimbe două mașini pe parcursul anului, nu l-au oprit din a-și atinge obiectivele bine stabilite. Profesionalismul de care dă dovadă în tot ce face a fost observat și de echipa salvatorilor de la ISU Gorj, felicitându-l pe pagina de socializare: „Cristian, este o mândrie să te avem lângă noi și ne bucurăm să vedem că ești un adevărat profesionist și în alte domenii, nu numai la serviciu unde ne-ai demonstrat de nenumărate ori ce poți!”, se arată pe pagina de facebook a ISU Gorj.

Chiar dacă premierea oficială se va face de-abia la sfârșitul acestui an de către Federația Română de Automobilism, cei de la ISU Gorj au ținut să-l felicite de pe acum pe campionul Cristian Dunavățu.

La fel îl felicităm și noi și îi urăm cât mai multe reușite atât la serviciu, cât și la competițiile de Rally!

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.