Este elev la Colegiul Național „George Coșbuc” din municipiul Motru și își dorește să ajungă inginer IT, după absolvirea cursurilor Universității din București. Cosmin Alioanei este unul dintre tinerii de excepție ai municipiului Motru. De când a pășit pe poarta școlii și până în prezent, acesta a luat numai note de 10. Ani la rând, băiatul a avut media generală 10. Cosmin a participat și la olimpiade și este pasionat de teatru, dorindu-și performanță în tot ce face!
Cosmin Alioanei are 17 ani și a copilărit la Lupoaia, lângă Motru, iar acum este elev la Colegiul Național „George Coșbuc”. Crescut de părinți intelectuali, Cosmin a aflat de copil că trebuie să învețe foarte bine și niciodată nu i s-a părut că lecțiile și temele ar putea fi o corvoadă. De la părinții săi-profesor de fizică și inginer- băiatul a moștenit dragostea pentru științele exacte.
„Familia a fost mereu pentru mine cei care mă sprijină. Părinții mei au făcut tot posibilul pentru a mă propulsa tot mai sus. Părinţii mei pot spune că sunt perfecţionişti, în sensul că pentru problemele mele şi pentru viitorul meu cred că ar da orice, ar face orice pentru mine, dar se aşteaptă de la mine să continui ce ei au început prin creşterea mea.
Mama mea este profesoară de fizică, iar tatăl meu este inginer, de aici pasiunea mea moştenită pentru ştiinţele exacte. Încă din clasa I-a învăţ la Colegiul Naţional George Coşbuc, dar în prezent sunt în clasa a XI-a, la profilul matematică-informatică”, a spus Cosmin Alioanei.
Elevul de zece este și olimpic
Încă de mic, din clasele primare, Cosmin și-a dorit să nu dezamăgească pe nimeni, așa că a învățat mereu și a fost cel mai bun. A luat doar note de zece, fiind, în cei 11 ani de școală, un elev de nota zece!
„Până în prezent am obţinut media generală 10 în fiecare an, dar asta nu dintr-o obsesie, nu am considerat un scop în viaţă media 10. Eu doar am vrut să nu dezamăgesc niciun profesor şi consider că dacă eşti serios şi înveţi lecţiile logic, atunci când este necesar, respectiv eşti atent şi depui un minimum de efort, nu este atât de greu”, a spus Cosmin Alioanei.
De-a lungul anilor, după ce a descoperit științele exacte, adolescentul a început să participe la olimpiade. Acum, deși vrea să participe și la olimpiada de fizică a început deja pregătirea pentru admiterea la facultate.
„În cadrul olimpiadei de fizică am obţinut cele mai bune rezultate la etapele judeţene, din clasa a VI-a și până în prezent am obţinut două menţiuni şi trei premii II. La nivel naţional am bifat o participare la naţională în 2013, dar şi premiul al treilea la Concursul Naţional de Fizică Profiz.
Anul acesta voi merge la Olimpiada de fizică şi concursul naţional Profiz. În special acest concurs mă pasionează şi aş vrea un loc şi mai sus pe podium, deşi acum o să neglijez oarecum timpul destinat olimpiadelor pentru că deja m-am apucat de pregătirea pentru facultate”, a afirmat elevul de zece.
Visurile sale de viitor implică o carieră în domeniul IT. Facultatea o va face la București:
„Îmi doresc să urmez Universitatea Politehnică din Bucureşti secţia de Automatizări şi să ajung un inginer IT. Este nevoie cunoașterea temeliei pentru a ajunge în vârf, deci mai întâi voi avea un job, o experiență și după, dacă o să am posibilitate și noroc, e ce nu și o firmă a mea!
Cred că mulți își doresc o casă cu piscină, o maşină şi o familie, eu îmi doresc sănătate pentru mine şi pentru părinţii mei, pentru că observi că e cea mai importantă doar când nu o mai ai”, a declarat Cosmin Alioanei.
Pasionat de teatru!
În primii ani ai copilăriei, Cosmin spunea celor dispuși să îl asculte că va deveni actor când va crește mare! Se uita la filme și începuse să viseze că va ajunge și el în spatele ecranului unui televizor!
A crescut și în liceu a descoperit teatrul! A uitat cu desăvârșire de visurile din copilărie și încearcă să învețe cu fiecare nou spectacol la care participă cum să își depășească limitele actoricești:
„Sincer, când aveam 5-6 ani ziceam că o să mă fac actor doar uitându-mă la filmele lui DiCaprio şi Depp, însă acum, în plină adolescenţă am început să iubesc teatrul.
Până acum consideram că actoria este despre a apărea într-un film pe un mare ecran, dar acum, jucând în piese de teatru organizate în diferite proiecte, mai ales pe scene mai mari, mi-am dat seama că nimic nu se compară cu a juca în faţa unui public: le simţi respiraţia, aprecierea sau extazul din câţiva metri și este minunat! Îți dorești să faci mai mult, să îi cucerești”, a declarat băiatul.
Își dedică timpul liber cunoașterii
Învață foarte bine și muncește mult pentru ceea ce își dorește. Spune că dacă ești bine organizat, reușești să ai și timp liber. Ca orice adolescent, Cosmin Alioanei are pasiuni:
„Cred că dacă eşti organizat, timp liber se găseşte. Poţi învăţa în zece minute mai mult decât în două ore cu un ochi jumătate în carte, jumătate pe Facebook. Consider că aş putea munci mult mai mult, dar sunt mulţumit de triunghiul muncă – rezultate – timp liber.
Pasiunea mea este teatrul, dar iubesc şi sporturile, tenis, baschet, dar şi jocurile pe PC, mai ales FIFA. De altfel, îmi place mult matematica, iar în informatică găsesc un viitor al tuturor, deci uneori timpul meu liber este dedicat tot cunoaşterii, deoarece îmi place să acumulez şi cultură generală pentru că o consider importantă”, spune băiatul din Motru.
Coordonează activitățile extrașcolare ale colegilor săi
Cosmin Alioanei este și vicepreședinte al Consiliului Școlar al elevilor din Colegiul „George Coșbuc” din Motru. „Sunt vicepreşedinte ales de două ori prin vot secret. Am fost ales în 2015 şi reales acum câteva săptămâni.
Această funcţie este importantă deoarece coordonează activităţile extracurriculare din şcoală. Anul trecut împreună cu întreaga echipă am reușit inovații în colegiu, concursuri cu premii în bani, multe proiecte din toate categoriile și anul acesta trebuie să depășim orice așteptare pentru a fi într-o creștere continuă.
Îmi place să alternez momentele care implică simțul umorului cu cele serioase, iar totul se îndreaptă spre o diversitate atât de importantă într-o școală cu un caracter european”, a spus Cosmin Alioanei.
1 Comment