Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

La începutul acestei luni a fost sărbătoare în Bălești, acolo unde au fost celebrate Zilele Comunei, dar și 50 de ani de existență a Școlii Gimnaziale „Antonie Mogoș” Ceauru. La o jumătate de secol de existență, foști elevi, profesori, dar și cei care fac parte din prezentul unității școlare s-au reîntâlnit. Cu această ocazie a fost editat un frumos album fotografic sub egida Asociației „Școala Gorjeană” și care cuprinde zeci de imagini din cei 50 de ani de existență ai acestei unități de învățământ. 

Profesorul Cornel Șomîcu, directorul Școlii Gimnaziale „Antonie Mogoș” Ceauru din comuna Bălești, spune că unitatea funcționează în actuala clădire din anul 1967, care a fost reabilitată de câteva ori de-a lungul anilor. „Această clădire nu a suferit modificări de structură, în 2016 și anul acesta s-au făcut investiții și la interior și la exterior. Cei 50 de ani de istorie înseamnă mult, amintiri, evenimente diverse, generații întregi care au trecut pragul acestei școli. Pentru o trecere în revistă a ultimilor 50 de ani am realizat, cu ajutorul lui Andrei Popete-Pătrașcu, un album fotografic cu imagini vechi și noi, împărțite de noi în două părți: 1967-1989 și 1990-2017. Pentru mine, a doua perioadă înseamnă mult, ani petrecuți aici, în această unitate, pe viu din postura de profesor, lider sindical și acum director. (…)”, a spus Cornel Șomîcu, directorul școlii din Ceauru.

Cine a fost Antonie Mogoș

În 2012, Antonie Mogoș a devenit patronul spiritual al școlii din satul Ceauru. Personalitate complexă, Antonie Mogoș a fost cântăreț bisericesc, dar și un meșter destoinic, a ridicat cele mai frumoase case și porți de prin cătunele comunei Bălești. Un artist desăvârșit al lemnului. Profesorul Cornel Șomîcu spune că „Antonie Mogoş s-a născut în fosta comună Bălăceşti, satul Bălăceşti de Jos, iar numele Mogoş în această zonă este atestat într-un document datat 16 mai 1579, când Mihnea Voievod, întăreşte banului Dragomir şi fiului său, postelnicul Mihail, stăpânire peste satul Poiana, vecin cu Bălăceştiul, care fusese al moşului său Manea fiul lui Mogoş”. A rămas în memoria publică pentru casele construite de el, mai ales pentru cea preluată de Muzeul Tăranului Român de la București și pentru cea existentă în muzeul de la Curtișoara. „Specialiştii au descoperit un geniu popular care nu încetează să uimească, un creator care a transformat în artă tot ceea ce strămoşii săi îi lăsaseră. Antonie Mogoş, ţăran, sculptor în lemn şi cantor bisericesc, s-a remarcat prin frumuseţea şi unicitatea casei proprii, din lemn, pe care a construit-o şi împodobit-o cu sculpturi realizate  de propriile-i mâini, într-un stil original, care nu a mai fost întâlnit în zonă. Chiar dacă a construit şi alte case, modelul stâlpilor făcut la casa lui nu a mai fost niciodată reluat la altele. Casa Antonie Mogoş, construită între anii 1875-1879, se află la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, iar faptul că valoarea sa e recunoscută la cel mai înalt grad, e dovedit prin locaţia aleasă pentru ea, aceasta fiind expusă, în expoziţie permanentă, într-o sală luminoasă a muzeului, fiind supranumită «Casa din casă»”, a povestit Cornel Șomîcu.

O școală și 50 de ani de istorie

Comuna Bălești a apărut în 1968, la un an după ce Școala din satul Ceauru (fosta comună Ceauru n.red.) fusese deschisă. Toate generațiile care i-au trecut pragul au păstrat mereu amintiri frumoase despre dascălii care le-au îndrumat pașii și gândurile de viitor. Elevii de azi, ca și cei din trecut, sunt preocupați de viitor, dorindu-și să reușească în viață. Astfel, de-a lungul anilor, unitatea școlară a avut elevi cu rezultate bune și foarte bune. În perioada anilor 2013-2015, Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” a derulat un proiect Comenius în colaborare cu parteneri din Polonia, Turcia și Spania. „Suntem una dintre cele mai importante unități școlare din Gorj și despre asta vorbesc rezultatele, absolvenții, baza materială. Din 2011, alcătuim, alături de Colegiul «Gheorghe Magheru» și Colegiul Tehnic «Henri Coandă» primul consorțiu de resurse tehnologice din Gorj. Lucrez în această școală din 1998, îmi aduc aminte multe lucruri și întâmplări interesante din anii de când sunt aici. (…) Acum avem tot ceea ce presupune învățământul de calitate, rămâne să depunem mai mult efort în ființa devenirii noastre!”, a declarat Cornel Șomîcu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.