Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Turiştii care vor trece prin Cîlnic pot apela cu încredere la angajatele Centrului Local de Informare Turistică. Acesta se află lângă Primăria Cîlnic și are ca obiectiv promovarea turismului din zonă, dar și pe cel din Gorj. Dumitru Vulpe, primarul localităţii, a spus că acest centru a fost realizat grație unei finanțări europene de 200.000 de euro, pe Măsura 313, „Încurajarea activităţilor turistice”. Zeci de persoane trec pe aici și cer informații atât despre comuna Cîlnic, dar și despre județul Gorj: de la locuri de cazare și obiective turistice, află tot ce au nevoie de la angajatele acestui Centru. Mulți dintre cei care ajung la aici lasă câteva rânduri scrise în cartea vizitatorilor. Astfel, între coperțile acesteia au scris cuvinte frumoase români plecați de ani de zile în străinătate și reîntorși acasă, turiști din Germania, Italia sau Austria veniți în vizită în Gorj, dar și fii ai satului, care au dorit să viziteze Centrul de Informare.

img_0350

De câțiva ani, de când funcționează acest centru, turiştii au posibilitatea să obţină informaţii cu privire la traseele şi obiectivele turistice de pe raza comunei, dar şi despre posibilităţile de cazare. De asemenea, cei interesați află informații despre muzeele din Gorj, lăcașurile de cult care pot fi vizitate, peșterile și localitățile din zona montană unde aceștia își pot petrece concediul.

„Avem foarte multe monumente istorice declarate în comună, iar în acest fel dorim să venim în sprijinul turiştilor care vor să le viziteze. Printre acestea se numără Biserica de lemn cu hramul «Sfântul Vasile» din satul Pieptani, crucea din piatră şi troiţa de lemn de la Cîlnic sau Pădurea de la Crihala”, a spus primarul Dumitru Vulpe.

Centrul de Informare are site de promovare, dar și o pagină pe rețeaua de socializare, acolo unde angajatele țin legătura cu turiștii care le-au trecut pragul. img_0361

Potrivit proiectului, funcţionarea centrului a fost condiţionată de angajarea a cel puţin două persoane cu specializare în turism. Mihaela Murgu și Victoria Văcăroiu lucrează aici și reprezintă cu succes Centrul și comuna Cîlnic.

„De-a lungul anilor, am organizat diverse activități cu elevii de la unitățile școlare din comuna Cîlnic. Mâine, când celebrăm Ziua Națională la Căminul Cultural din Cîlnic, vom fi și noi prezente. Elevii vin adesea în vizită la Centru, le povestim despre monumentele de patrimoniu din localitate, dar și despre frumusețile județului Gorj.

Le prezentăm informații despre comună și despre oamenii de valoare pe care Cîlnicul i-a dat României și lumii. Ne implicăm activ în organizarea mai multor evenimente”, a spus Mihaela Murgu, angajată a Centrului Local de Informare Turistică Cîlnic.

Ce puteți vedea la acest centru
Am vizitat acest Centru de Informare Turistică într-o zi de noiembrie, iar cei doi ghizi angajați aici au reușit să ne transmită o stare de bine prezentându-ne minunatele obiecte adunate de la bătrânii satului.

Potrivit ghizilor, de-a lungul ultimilor doi ani, de la bătrânii satului au fost strânse cu grijă și mult interes costume populare, o țesală veche de mai bine de un secol, fuse, un putinei, ceramică realizată de vechii meșteri olari din Găleșoaia etc.

img_0351„În comuna Cîlnic a fost leagănul olăritului din Gorj, satul Găleșoaia. Este vestit pe plan național deoarece aici erau cei mai pricepuți olari, cei mai reprezentativi din Gorj. Din păcate, acum satul este dispărut din pricina activităților legate de minerit.

Maeștrii ceramiști Ion Rătăzeanu și Dumitru Coneru sunt cei care duc mai departe numele acestui sat și arta meșteșugului învățat de la strămoși!”, a spus Mihaela Murgu. Costumele populare gorjenești care se află la Centru sunt vechi și ele și au aparținut unor fii și fiice ale satului, care au avut bunăvoința să le doneze.

„Am mers prin sat și ne-am interesat ce obiecte vechi și importante puteam aduce aici. Așa am găsit țesala veche de o sută de ani, putineiul, ceramica, costumele populare. Elevii, când vin în vizită, află poveștile acestor obiecte. Le povestim și turiștilor care ne calcă pragul”, a spus angajata Centrului.

img_0339 img_0340 img_0362

Impresiile turiștilor

img_0347

Zeci de turiști care s-au oprit la Centrul din Cîlnic au lăsat câteva cuvinte în cartea de impresii pusă la dispoziția lor de cei doi ghizi.

„Am vizitat Centrul de Informare Turistică și am rămas plăcut impresionat de ce am găsit aici. Felicitări tuturor”, a scris un turist din Cernădie.

Tot în primăvara anului trecut, aici au venit doi tineri din Sibiu, care au notat în cartea de impresii că pleacă cu o impresie foarte bună despre administrația locală din Cîlnic.

Familia Popescu din Vâlcea a scris: „Felicitări celor care au avut această idee și personalului care ne-a primit cu multă căldură și cu foarte multe informațiiimg_0346”.

În primăvara acestui an, pe la Centru au trecut și turiști străini, mai exact din Austria și din Italia, dar și un român stabilit de foarte mulți ani în Germania și care a avut nevoie de informații pe care cele două angajate i le-au oferit.

„Vă mulțumesc pentru primirea și ajutorul pe care mi l-ați dat. Vă dorim să mergeți mai departe pe acest drum al valorificării și promovării tradițiilor multimilenare ale acestor locuri”, a scris Virgil Zettel din Germania.

Dotări de ultimă generaţie

Centrul de Informare Turistică este dotat cu mobilier şi aparatură electronică de ultimă generaţie, precum prevedea proiectul.

img_0335 img_0367

Posibilități de contact

Localitatea: Cîlnic
Judeţ: Gorj
Ţara: Romania
Cod poştal: 217145

Telefon: 0253-276000
Fax: 0253-276000

E-mail: [email protected]

img_0340 img_0354 img_0356 img_0357 img_0364

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.