Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj împlinește 54 de ani de la înființare. Luni, 28 februarie 2022, la  sediul instituției, mai exact la sala „Florin Isuf” vă avea loc vernisarea unei expoziții de costume populare și lansarea albumului aniversar „PAIȘPE”.

„Tradițiile și obiceiurile sunt comori inestimabile, care definesc un popor, iar noi, ca instituție am încercat prin proiectele noastre să le păstrăm. Este extrem de important pentru generațiile viitoare să știe care sunt tradițiile satului românesc și mai ales să le păstreze.

Fiecare sărbătoare are tradițiile ei, iar Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj se poate mândri că a reușit ca în multe sate, mai ales în zona de sub munte, să le pună în valoare și să le arate importanța. Autenticitatea traiului la țară și obiceiurile care se mai păstrează ne fac să ne dorim de multe ori să evadăm câteva zile în mediul rural.

Am redescoperit o mare parte din aceste tradiții și obiceiuri, mai ales în perioada de pandemie. Am putea spune că pandemia de Covid-19 a reînviat viaţa la sat și tot mai mulţi oameni s-au mutat în satele copilăriei. Și pentru că suntem convinși că iubiți costumele populare vă invităm să vedeți o expoziție cu costume tradiționale din mai multe zone, chiar de ziua noastră” au precizat reprezentanții muzeului.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj este un așezământ cultural aflat sub autoritatea Consiliului Județean Gorj. Rolul instituției este acela de conservare, cercetare, protejare, transmitere, promovare și punere în valoare a culturii tradiționale. Centrul organizează unele din cele mai importante evenimente culturale de peste an în județul nostru.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a organizat tabăra de cercetare a tradițiilor culturale ,,Constantin Brăiloiu”, peste 35 festivaluri folclorice, de obiceiuri și de promovare a unor tradiții, simpozionul național ,,Satul românesc-sat european”.

Totodată, centrul a editat diverse albume și publicațiile ,,Revista Jiului de Sus” și ,,Crinul satelor”, monografii locale, organizarea Târgurilor Meșteri Populari Olteni, Meșteri Populari din România, cu participare internaționala, Moș Nicolae, Alaiul obiceiurilor de iarnă.

În același timp, centrul s-a ocupat de realizarea hărții culturale a județului Gorj, instituții și așezăminte, muzee și colecții, meșteșuguri tradiționale, creația interpretativă, tabere, evenimente, formații artistice, Festivalul internațional de literatură ,,Tudor Arghezi”, Festivalul internațional al artelor vizuale GORJFEST (tabără și salon), Bursa Brâncuși, Tabăra de pictură cu subiect religios ,,Lumină din lumină”, Festivalul național de umor ,,Ion Cănăvoiu”, Salonul internațional de caricatură. Am încercat să amintim pentru dumneavoastră doar câteva dintre proiectele instituției noastre, deoarece de-a lungul timpului am organizat mult mai multe.

Costumul popular reprezintă cartea de identitate a poporului român și tocmai de aceea ne-am gândit la o astfel de expoziție pentru a marca cei 54 de ani de activitate ai instituției. Costumele fac parte din mai multe zone ale țării și sunt din colecția Ansamblului Folcloric “Cheile Oltețului” din Polovragi.

Expoziția de costume populare tradiționale poate fi admirată timp de o săptămână.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.