Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Am descoperit Casa Wagner din Sighișoara dintr-o pură întâmplare, undeva prin vara anului 2020 și de atunci de câte ori am ocazia merg în acest loc. Poate unii ați vrea să mă întrebați de ce, iar răspunsul este simplu și sincer: „Nu știu dacă merg neapărat pentru Casa Wagner sau pentru omenii care sunt aici.”

De-a lungul timpului am vizitat multe locuri din România și am ajuns la concluzia că indiferent unde stai cei care te fac să apreciezi locul respectiv sunt angajații, acei oameni simplii care îți schimbă prosopul în cameră, care te întâmpină cu zâmbetul pe buze la recepție sau care îți aduc mâncarea în restaurant.

 

Astfel de oameni faini am întâlnit la Casa Wagner, începând cu Adrian Voina, omul care te rezolvă cu orice, care cunoaște multă lume prin cetate sau cu Nicușor Lungu „cel mai vechi ospătar din zonă”, care dacă s-ar apuca să scrie o carte ar avea multe de povestit. Să nu uit de Răzvan Catana, genul de om pe care îl vezi pe scenele de Stand-up Comedy și pe care l-ai asculta o noapte întreagă,  sau de Szabo Domokos, omul pasionat de fantome, pentru cei care căutați prin cetate astfel de fenomene.

Dacă vă veți caza la Casa Wagner garantat veți avea un sejur reușit, prin simplu fapt că-i veți cunoaște pe acești oameni.

Casa Wagner, un mic muzeu în inima cetății Sighișoara

După ce v-am spus câte ceva despre oamenii care lucrează la Casa Wagner, în următoarele rânduri o să vă prezint această locație, ce poate să fie locul perfect pentru un sejur în această zonă a țării.

În primul rând trebuie să știți că această casă este situată în cetatea medievală a Sighișoarei, chiar în inima ei, cum îmi place mie să spun, în apropiere de cele mai importante obiective turistice, cum ar fi Turnul cu Ceas, Biserica Mânăstirii, Strada Scărilor sau Liceul Teoretic „Joseph Haltrich”. Totodată, în apropierea Casei Wagner este și Primăria Sighișoara.

Această locație dispune de 34 de camere, printre care două apartamente, un restaurant, o cramă, o sală de conferințe, dar și două terase, pe timpul verii. Fiecare cameră este dotată cu baie privată, cu cadă sau duș, televiziune prin cablu, minibar, telefon și uscător de păr.

 

Un aspect ce-mi place foarte mult la Casa Wagner este faptul că administratorii încearcă în fiecare zi să construiască aici un mic muzeu. Practic când vei trece pragul acestei locații vei putea vede obiectele vechi de la recepție, cum ar fi un radio, o mașină de scris sau o ladă de zestre, obiectele expuse pe holurile casei, dar și mobila săsească, veche de peste 100 de ani, ce se găsește în unele camere.

Totodată, cei pasionați de arhitectură vor putea admira bolțile gotice din restaurant sau tavanul frumos pictat din camera 16, de exemplu. Apropo de camere, unele dintre ele au povești frumoase pe care le puteți afla dacă veți alege să vă cazați aici.

În această locație se pot organiza diferite evenimente, începând de la conferințe, întâlniri de afaceri, banchete, seri tematice, mese festive, dar și nunți sau botezuri.

Pentru mai multe detalii legate de Casa Wagner puteți accesa următorul https://www.casa-wagner.com/ro/home-sighisoara/ .

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.