Căutând pe Google locuri de cazare în Maramureș, pentru două zile, am găsit, din întâmplare, pensiunea Casa Tradițiilor, din Ieud. După câteva recenzii citite am sunat, am întrebat și mai aveau decât o cameră liberă…am rezervat, mai ales că am văzut că aici poți găsi specificul zonei, aspect ce l-am neglijat de fiecare dată când am mers în acest județ.
În timp ce mergeam spre această locație, am fost sunați de proprietara pensiunii, fiind întrebați dacă vrem să ne aștepte cu cina pregătită, mai ales că venim de pe drum și probabil suntem obosiți…prima dată când mi se întâmplă acest lucru, și m-am plimbat prin toate zonele acestei țări.
Ajungând la această pensiune am rămas impresionant de modul în care am fost primiți…practic de când am pășit în această locație aveam impresia că-i cunoșteam pe acești oameni de o viață, că ne știm cu ei de când ne-am născut…mai pe românește ne-am simțit din primul moment precum acasă.
Un lucru ce mi-a atras atenția…credința era peste tot…începând cu privirea Claudia Traistau, proprietara pensiunii, care emana multă căldură, bucurie, dar și liniște sufletească, continuând cu intrarea în pensiune, holul care ducea spre camere, inclusiv în camere…peste tot puteai vedea icoane pictate. Un prim aspect ce mi-a atras atenția…în cameră, pe noptieră, era pusă o carte publicată de preotul din comună.
Un alt aspect ce mi-a atras atenția…totul era construit și împodobit în stil maramureșean, iar undeva într-o încăpere separată cei care au dat suflet acestei pensiuni au colecționat zeci de costume populare, pe care cei care le calcă pragul le pot îmbrăca.
În același timp, trebuie spus că mâncarea era proaspătă, pregătită din produse naturale, și nu era aceeași în fiecare zi. Despre micul dejun…cred că este peste multe hoteluri cu ceva stele la intrare.
Ca idee…în prima seară am mâncat ciorbă de fasole cu afumătură și sarmale, cu smântână de casă, iar ca desert…un fel de chec cu ciocolată. A două seară am mâncat o supă preparată din găină de țară…super bună, dar și cartofi la cuptor cu carne de porc, la capac, iar ca desert clătite maramureșene. Toate aceste feluri de mâncare au fost condimentate cu țuică, vin, dar și horincă.
Pentru cei care merg cu cei mici…pensiunea dispune de un loc de joacă, pentru cei care vor să facă un grătar și să stea într-un foișor alături de prieteni…există și așa ceva, iar pentru cei care vor efectiv să uite de aglomerația urbană pensiunea Casa Tradițiilor este locul ideal.
Și ca totul să fie frumos…dacă ai norocul că în aceeași perioadă cu tine să fie cazați oameni plini de viață și puși pe distracție, cum ni s-a întâmplat nouă, atunci ieșirea în Maramureș are cam toate ingredientele necesare pentru un sejur plăcut.
Pentru cei care vreți să luați legătura cu proprietarii pensiunii o puteți face accesând pagina de internet www.casatraditiilor.ro, sau pe pagina de Facebook, accesând următorul link https://www.facebook.com/CasaTraditiilor.Ieud .