Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Orașul Țicleni este una dintre localitățile importante ale județului nostru, formându-se ca oraș (a primit acest statut în 1968) în jurul exploatărilor din industria extractivă: petrol și gaze.  Prima atestare documentară a unei localității care în prezent face parte din orașul Țicleni datează din 1439, când un înaintaș de al lui Radu Țiclenaru sau Țicleanu primește de la fiul lui Mircea cel Bătrân o moșie. Este vorba despre satul (actualmente cartier) Tunși. Apoi, numele căpitanului Radu Țiclenaru apare într-un act de la 1612 (cel mai cunoscut dintre documentele de atestare ale actualului oraș), de pe vremea lui Radu Voievod. Astfel, se poate afirma că prima atestare documentară a meleagurilor pe care se află orașul Țicleni este din 1439 și apoi din 1612. Se pare că denumirea de «țiclean», «țiclenar» sau «țicleanu» provine din arhicunoscutul și arhetipalul termen medieval de «hiclean» sau «viclean», poate chiar de «viclenar». Subiectul a fost tratat de către autorul Ion M. Ungureanu, un jurist din Țicleni, în cărțile sale. Amintim aici volumul „Țicleni, documentar istoric” din 2009. Cartea are la bază o vastă cercetare a documentelor istorice.

646x404      centru-vechi

Juristul Ion M. Ungureanu a considerat mereu că este de datoria sa, mai ales că a fost și primar al Țicleniului o perioadă, să afle cât mai multe despre istoria locurilor. A studiat ani de zile importante documente istorice, a făcut nenumărate drumuri la Arhivele Statului din Capitală și a strâns informații verificate, pe care, mai apoi, le-a pus cap la cap și așa a luat naștere volumul „Țicleni, documentar istoric”, dar și alte cărți semnate de jurist.

În volumul amintit, Ungureanu scrie că atestarea documentară a localității Țicleni (care astăzi, dar și în trecut, avea în componență și câteva sate/azi cartiere, precum Tunși, Rășina, Gura Lumezii, Znagov etc) este din 1439. Apoi, într-un hrisov din 1612 apare numele căpitanului Radu Țicleanu.  img_8966

„Denumirea de Ţicleni se leagă și de numele căpitanului din oastea primului reîntregitor de neam şi ţară, Marele voievod Mihai Viteazul, anume Radu Ţiclenaru, care în 17 septembrie 1612 şi martie 1618, obţine de la domnitorii vremii reînnoirea hrisovului din anul 1439, emis de «bătrânul Alexandru Voievod», fiul lui Mircea cel Bătrân, referitor la teritoriul localităţii, cu punctele de hotar dintre localităţile vecine.

În hrisovul emis în 1612 la Târgovişte de către Radu Voievod sunt spuse limitele satului Tunşi din Țicleni, iar în cel emis în 1618 sunt precizate limitele «moşiei Sneagovului» (satul Ţicleni), care înspre apus se întindea până la «drumul lui Sterpoi».

Să fim bine înțeleși, însă, că acest Radu Țiclenaru nu putea să dea numele localității, pentru că fiind «țiclenar», el aparține unei așezări umane în care întâmplător sau mai puțin întâmplător el stăpânește mari suprafețe de pământ, deci, logica ne învață și ne spune că aparține unei localități care exista înaintea lui, cu atât mai mult cu cât, în urma deslușirii unor documente de arhivă pe care le-am citit printre rânduri, acestea mi-au dezvăluit faptul că denumirea de «țiclean», «țiclenar» sau «țicleanu» provine din arhicunoscutul și arhetipalul termen medieval de «hiclean» sau «viclean», poate chiar de «viclenar», un individ care «viclenește», adică lucrează pe ascuns!”, scrie juristul Ion M. Ungureanu în cartea sa „Țicleni, documentar istoric”.

img_8967

 

ticleni-331x219

Căpitan în oastea lui Mihai Viteazul

Radu Țiclenaru a fost căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, iar din acest motiv, spune Ion M. Ungureanu, în 1845, domnitorul Gheorghe Bibescu îi acordă Diploma de Boier de Neam lui Ion Ţicleanu, un urmaş al lui Radu Ţicleanu. „Radu Ţicleanu l-a urmat pe Mihai Viteazul la toate acțiunile militare, inclusiv la lupta de la Asarlâc din 22 iulie 1593…

Cartea veche și ruptă prezentată de Radu Țicleanu domnitorului Radu la 1612 și domnitorului Alexandru Iliaș la 1618 despre Țicleni datează din anul 1439. De atunci, putem vorbi de atestarea documentară a Țicleniului.

Folosesc cuvântul țiclenar pentru că așa suntem numiți în vorbirea curentă de către vecinii noștri, dar și în traducerea hrisovului din 1612, translatoarea slavonă Elena Eftimiu, care a descifrat din literele chirilice numele lui Radu care era Țiclenaru”, a mai scris în volumul său Ion M. Ungureanu.

img_8965 11 20 21 646x404 maslu

Distribuie:

1 Comment

  • Un trăitor de la 39 încoace, 3 octombrie 2016 @ 21:41 Reply

    Respectuoase mulțumiri, Distinsă Doamnă Mihaela, pentru cele prezentate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.