Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României în colaborare cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Institutul Cultural Român vor organiza în data de 18 decembrie 2022 o serie de evenimente dedicate sărbătoririi Zilei „Minorităților Naționale”.
În cadrul acestora, între orele 12.00 – 16.00, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, pe scena Sălii Victor Ion Popa, va avea loc un spectacol susținut de ansambluri ale organizațiilor minorităților naționale.
De la ora 17.00 va avea loc Gala premiilor Minorităților Naționale și Desemnarea Ambasadorilor Firescului, titluri oferite de Institutul Cultural Român reprezentanților minorităților naționale care, prin munca lor susținută, contribuie la păstrarea și promovarea valorilor minorităților. De asemenea, va avea loc vernisajul expoziției „Comunitate, multiculturalitate, dezvoltare” ce cuprinde fotografii care ilustrează patrimoniul cultural și istoric, obiceiurile locale, valorile legate de limbă, religie şi tradiţii, precum şi diversitatea culturală a minorităților naționale.
Expoziția este organizata de Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” și Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Secretariatul General al Guvernului.

PROGRAM:

12.00 – 16.00 Muzică și joc tradițional cu Ansambluri ale Minorităților Naționale (Sala Victor Ion Popa)

  • Ansamblul ”Vartavar” al Uniunii Armenilor din România
  • Elena Doycheva Dragomir, soprană – din partea Uniunii Bulgare din Banat
  • Corul de copii “Quodlibet” al Colegiului German “Goethe” din București, condus de prof. Adelina Oltean din partea Forumului Democrat al Germanilor din Romania
  • Ansamblul ”Asteria” al Uniunii Elene din România
  • Grupul vocal al elevilor de la Liceul Teoretic ”Dante Aligheri” din București din partea Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT
  • Ansamblul  „Sonţe” al Asociației Macedonenilor din România
  • Formația de dans „Fidanlar” a Uniunii Democrate a Turcilor din Romania
  • Ansamblul de dansuri tătărești ”Canlar” al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România
  • Ansamblul Artistic ”Edelveis” al Uniunii Ucrainenilor din România – Filiala București
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.