Tânărul atlet Adrian Garcea, elev în clasa a XI-a la Colegiul Auto „Traian Vuia” din municipiul Târgu-Jiu, s-a calificat la Campionatele Europene de Juniori din Italia, dar și la Campionatul Mondial din 2018. Multiplu campion național, vicecampion balcanic, Adrian Garcea este una dintre speranțele atletismului din România. Atletul este elevul antrenorului Ion Bură.
Adrian Garcea are 17 ani și este din comuna Berlești. Acesta este un sportiv care are la activ mai multe titluri de campion, învață la Colegiul Auto din Târgu-Jiu și este olimpic la educație fizică și sport, categoria cros (anul acesta a obținut locul II la această olimpiadă n.red.). Supranumit „revelația atletismului gojenesc”, Adrian Garcea s-a făcut remarcat anul trecut, când a cucerit medalia de argint la Campionatul Balcanic de juniori din Krusevac (Serbia), în proba de 3.000 de metri. În 2016, Adrian a câștigat 22 de medalii! De asemenea, Andrei mai are la activ două medalii de aur la Campionatul Național de Juniori de anul acesta, fiind unul dintre sportivii care pot demonstra mult!
Vicecampionul balcanic va participa anul acesta la o nouă ediție a Campionatelor Europene de Juniori din Italia. „Mă bucur că am început sezonul de pistă foarte bine, cu două calificări la Campionatul European de Juniori, acum o să încep pregătirea pentru campionatul european care se va ține în Italia, pe 22 iunie. Sper să mă întorc cu rezultate favorabile de la ambele probe de 10.000 m și de 5.000 m și pentru Campionatul Mondial voi face o pregătire îndelungată, pentru a mă clasa pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cu sprijinul domnului antrenor Ion Bură, căruia vreau să îi mulțumesc! Anul trecut am participat la Campionatul European din Georgia și am obținut medalie. În 2016 am obținut 22 de medalii”, a spus sportivul Adrian Garcea pentru Revista Cult-ura.
Antrenorul său, dar și alți specialiști din domeniul sportului de performanță, spun că Adrian Garcea este unul dintre cei mai buni sportivi din Europa, la ora actuală, la categoria lui de vârstă. „Sportivul Adrian Garcea face parte din lotul național de juniori și a avut rezultate excepționale în iarnă, învingând la seniori! Acum, la Pitești au avut loc campionatele naționale și Adrian Garcea a realizat punctajul necesar calificării la Campionatele Europene de Juniori din Italia, de anul acesta și va participa la două probe: 10.000 și 5.000 de metri. De asemenea, a realizat baremul pentru participarea la Campionatul mondial din 2018. Este unul dintre cei mai buni sportivi din România, fără îndoială!”, a spus antrenorul Ion Bură, mândru de elevul său.