Expoziția Internațională de Artă Plastică „100 de Artiști pentru 100 România”, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, va avea loc la Sala „Constantin Brâncuși” a Palatului Parlamentului, București, joi, 1 februarie 2018, la orele 16:00.
La acest eveniment organizat în cadrul Programului „Centenarul Marii Uniri în Gorj”, inițiat de Consiliul Județean Gorj, vor fi expuse 130 opere de artă realizate de 100 de artişti plastici: 50 din România (Argeş, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Deva, Gorj, Iaşi, Vâlcea) şi 50 din Bulgaria, Republica Moldova, Serbia şi Ucraina. La eveniment vor mai fi prezenți trei directori de galerii de artă din Bulgaria, 15 profesori universitari din ţară şi din afară, precum şi 15 artişti plastici din Bulgaria, 5 din Moldova şi 6 din Serbia. Expun renumiţi artişti care sunt în primii ani de expoziţie ca Dragoș Constantin Bogdan, elevul talentat de 7 ani din Târgu-Jiu, până la nonagenarul Nicu Iorga.
Cei prezenți la expoziție vor putea lua parte și la lansarea de carte și albume ale lui Ion Cepoi și vor admira vernisajul expoziției „100 de Artiști pentru 100 România”.
Expoziția se va încheia cu un microspectacol coregrafic susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.