Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Concursul Internațional de Arte Plastice “Martha Bibescu” și-a desemnat laureații. La cea de-a patra ediție organizată de Asociatia Pro Valores și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și cu sprijinul Pictor Shop, s-a înregistrat un record de participare, înscriindu-se 108 concurenți cu vârste între 11 și 91de ani, din Italia, Belgia, Israel, Republica Moldova și România.

Un juriu alcătuit din trei nume importante ale artelor vizuale: pictorul Gheorghe Dican, pictorul Marius Barbone – ambii vicepreședinți al Uniunii Artiștilor Plastici din România și pictorul Mircea Corcodel – vicepreședinte al Asociației Pictorilor Acuareliști, s-a dovedid deosebit de exigent, dar și de obiectiv.

La cele două categorii de vârstă au obținut premii I Ana Maria Cosma și István Tusai.

Ana Maria Cosma, autoarea lucrării „Apus sângeriu”, are 16 ani, este elevă a Colegiului de Arta “Carmen Sylva” din Ploiești, este discipolă a pictoriței Camelia Profirescu, iar până în prezent a obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale.

István Tusai – semnatarul lucrării „Draga bunica” – are 32 de ani, a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca și s-a perfecționat în cadrul Academiei de artă din Florența.

La acestă competiție au mai atras atenția juriului: Neculai Robert Constantin – 12 ani, din București, Andreea Susarenco (Republica Moldova) – 18 ani, Gabriel Smarandache – 20 de ani, din satul Soreni (jud. Dolj) și Cosmin Caraman -22 de ani, din Galați, care au obținut Premiul al II lea; Premiul III au primit: Anastasia Craevscaia (Republica Moldova) – 14 ani,  Alexandra Terțea – 16 ani, din Plopeni,  Cristiana Tărbuc – 24 de ani, din Galați și Lia Ungureanu (Republica Moldova) – 19 ani. Au mai fost acordate patru mențiuni: Chiara Bracci –16 ani, din Satu Mare, Xenia Bohan (Republica Moldova) – 14 ani, Daniela Costin (Republica Moldova) – 19 ani și Nadia Negru – 44 de ani, din București, iar  Eduard Andrei Simion – 27 ani, din București, a primit Premiul Special al Juriului.

Rezultatele complete și fotografiile creațiilor premiate le găsiți accesând: https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-martha-bibescu-rezultate/

Lucrările artiștilor menționați vor fi expuse în casa prințesei Martha Bibescu, în spațiile încărcate de frumos și de istorie ale Palatului Mogoșoaia. Festivitatea de premiere și vernisajul expoziției vor avea loc în cadrul Festivalului Mogoșoaia ClasicFest – Culturile lumii, sâmbătă, 27 mai, ora 13.

https://www.asociatiaprovalores.ro/mogosoaia-clasic-fest-2023/

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.