Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

O familie din localitatea gorjeană Țicleni a pus pe picioare o afacere cu mure și zmeură. Familia Burtea deține o plantație care se întinde pe cinci hectare și își propune să devină cel mai important producător de mur și zmeură din România. Afacerea a început să dea roade și, anul trecut, murele au ajuns să fie vândute într-un mare lanț de supermarket-uri și chiar într-un hypermarket din Gorj. În acest an, familia Burtea își propune ca roadele să depășească granițele județului. De asemenea, gorjenii produc un vin unicat, din mure, care s-a bucurat de un mare succes.

image_6483441
Sufletul afacerii este Ionel Burtea, în vârstă de 21 de ani, student la Academia de Științe Economice din București. Acesta și ceilalți membri ai familiei au decis să înființeze o plantație de mur și zmeură, după ce tânărul a constatat că acest segment nu este acoperit pe piață. „Am cultivat un hectar cultivat cu mur și zmeură care au fost procurate de la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni. Încercăm să lucrăm fără vreun tratament pentru că se pot adapta condițiilor vitrege. Investiția a ajuns pentru un hectar la aproximativ 20.000 de euro. Am observat că există o nișă pe partea de fructe de pădure, pentru că piața este slab dezvoltată în România, care importă 70-80% din fructele de pădure. Am dorit să mergem pe partea de mur și zmeură pentru că sunt plantații foarte mici în România. Toată familia a hotărât să mergem pe partea de mur și zmeură”, ne explică Ionel Burtea.
Plantația a fost înființată în primăvara anului 2015, iar în perioada următoare a fost extinsă pe o suprafață mai mare. „Am ajuns să scoatem 15.000 de butași, care au fost plantați pe un teren de patru hectare“, ne explică Marian Burtea, în vârstă de 49 de ani, tatăl lui Ionel.

17200918_423360104671207_8437990103662320553_n

Condiții pentru înființarea unei plantații

Marian Burtea are câteva sfaturi pentru cei care intenționează să înființeze o plantație de fructe de pădure. Acesta spune că primul lucru care trebuie asigurat este sursa de apă, după care urmează lucrările specifice. „Recomand ca procurarea răsadului să se facă de la institutele de cercetare din România, pentru că nu aș putea să risc să cumpăr altceva de pe piață. Apoi, trebuie procurat gunoi de la fermele de vită care pășunează natural, pentru a ajuta planta să crească natural. E nevoie, obligatoriu, să existe surse de apă, pentru că este o plantă care iubește apă. În anul 2015, din cauza secetei prelungite, a fost nevoie să băgăm câteva sute de tone de apă, pentru a putea avea producție. Anul 2016 a fost bun în ceea ce privește precipitații. E nevoie, de asemenea, de parii necesari pentru susținerea lor, pentru a fi dirijați pe sârme în mod vertical. Trebuie lucrat decât manual la partea de butași, unde se înlătură cu mâna partea de iarbă, pentru că lăstarii dau de jos și pot fi atinși. Singurul tratament care trebuie urmărit este udarea cu piatra vânătă, pentru «mana» care poate să apară“, ne spune Marian Burtea.
Anul trecut, plantația a fost în pericol din cauza unei invazii de gândaci. „Am avut o invazie de gândac de mai, pentru că în zonă există floare de soc și migrează pe floarea de mur. A fost nevoie să facem manual culegerea gândacilor de pe floare. Îi adunam în sticle. Șase persoane am lucrat la culegerea gândacilor“, precizează Marian Burtea.

Familia Burtea a reușit, anul trecut, să încheie un contract cu un mare retailer, astfel că murele din plantația de la Țicleni au ajuns pe rafturile supermarket-urilor din Gorj. Producția realizată în 2016 a fost de aproximativ două tone. „Producția de anul trecut a fost valorificată la Carrefour cu care am încheiat un parteneriat pe atestatul de producător. Au fost deschiși să lucreze cu producătorii locali. În acest an ne dorim să avem exclusivitate pe partea de fructe de pădure și ca produsele noastre să ajungă și în afara județului. Vorbim de o producție de aproximativ zece tone, ceea ce este mult pentru piața locală. Am pus murele în caserole și aprovizionam cu o anumită periodicitate. Plăteau la livrarea mărfii. Dacă existau pierderi ca urmare a deprecierii în timp a produsului sau ca urmare a faptului că nu se vindea în totalitate, își asumau aceste riscuri. Din trei în trei zile, aprovizionam cu mure. Tot ce am câștigat, s-a reinvestit. Din calculele făcute, în cel de-al patrulea sau cincilea an se poate vorbi de o amortizare a investiției. În agricultură nu se poate să realizezi cash-flow din a doua zi. Este o investiție de durată“, a spus Ionel Burtea.

Tehnologie pentru congelarea murelor și zmeurei

16681970_416008258739725_4732561197104380186_n

În acest an, producția estimată va fi de peste zece tone. Intenția tânărului este de a obține fonduri europene pentru a achiziționa o linie de congelare, pentru ca produsele să ajungă în diferite locuri din România: „Ne dorim să obținem fonduri europene pe partea de producție a vinului și congelarea fructelor, pentru că își pot păstra proprietățile o perioadă mai lungă de timp. Se poate ajunge la o finanțare de până la 90%. Se recomandă consumarea de mure de către copii și de persoanele care suferă de diabet“.

Vin din mure

Familia Burtea a realizat vin din mure, care a fost foarte bine primit. Sute de sticle au fost vândute, iar cererea este foarte mare, deja fiind rezervate încă de acum 50 de sticle. „Am realizat o cantitate mică de vin din mure, mai mult de test. Am găsit o rețetă tradițională. Feed-back-ul a fost foarte pozitiv din partea clienților. Este un vin deosebit. Se folosește aceeași metodă ca la vinul din struguri, dar la mure fermentația durează mai mult, 45 de zile. Este un gust dulce-acrișor cu un nivel al alcoolului de 12%. E nevoie de mare atenție, pentru că partea de fermentare nu trebuie să intre în contact cu aerul. E nevoie de o temperatură constantă, de cel mult 24 de grade. Vinul a avut cel mai mare succes la partea feminină. Am vândut în jur de 200 de sticle, în mai puțin de o lună. Ne propunem ca 25% din producția de mure din acest an să fie transformată în vin“, ne spune Ionel.

Deocamdată, vinul este vândut online, iar mai multe informații pot fi obținute de pe pagina de facebook a fermei.
Pentru că producția va fi mult mai mare în acest an, tânărul se află în discuții cu o serie de cofetării și chiar cu o fabrică de înghețată.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.