Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Consiliul Județean Gorj, Consiliul local și Primăria Țicleni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Şcoala Populară de Artă ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, a organizat  în data de 12 iunie 2022, începând cu ora 11.00, ediția a IV-a a Festivalului concurs de promovare a obiceiurilor, portului și tradițiilor populare „La poalele cetății”, la Țicleni.

Festivalul a fost deschis formațiilor de dansuri populare (mixte, fete și/sau băieți) de la nivelul școlilor generale și liceelor, al cluburilor și palatelor copiilor de la secțiile externe ale Şcolii Populare de Artă, precum și ale așezămintelor de cultură din județ.

Juriul Festivalului a fost format din personalități ale vieții culturale din Gorj, specialiști ai instituțiilor de spectacole, profesori, coregrafi, etnomuzicologi și etnografi, reprezentanți ai instituțiilor organizatoare.

 

Locul 1 a fost câștigat de către Ansamblul “Petrolul” din Țicleni și Ansamblul “Nedeia” din Novaci.

Locul 2 a revenit Ansamblul “Doina Jilțului” din Dragotești și Ansamblul “Brâulețul” din Bălești.

Locul 3 a fost câștigat de către Formația de dansuri din Stejari și Formația de dansuri Izvorașul din Negomir.

Premiile Festivalului au fost oferite de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.

Trofeele, diplomele și masa participanților sunt asigurate de Primăria și Consiliul Local Țicleni.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.