Seria Classix Concerts revine în această toamnă cu un nou proiect muzical semnat de tânăra artistă iraniană Avin Ahmadi, muziciană stabilită la Viena, interpretă la oud, compozitoare și vocalistă.
Recitalul „A Western–Eastern Dream: QAYEQ” va fi prezentat pe 16 octombrie 2025 la MINA Museum București, primul muzeu imersiv din România, și pe 17 octombrie la Iași, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”.
Titlul proiectului, „Qayeq”, care în persană înseamnă „plută”, simbolizează traversarea dintre Orient și Occident, o explorare sonoră între tradiție, improvizație și expresia muzicală contemporană. Programul include lucrări semnate de Avin Ahmadi, precum The edges, Fowj fowj, Dopelk, Fairy, May, Horses și o piesă de Improvisation.
La București, spectacolul va integra proiecții video și design de lumini care vor transforma concertul într-o experiență senzorială complexă, în timp ce la Iași recitalul va aduce aceeași aventură sonoră într-un cadru cultural încărcat de istorie și solemnitate.
Născută în Teheran în 2004, Avin Ahmadi face parte din noua generație de artiști care îmbină rădăcinile tradiționale cu influențele contemporane. Prin muzica sa, ea construiește un dialog între culturi și transformă concertul într-un spațiu al autenticității și al conexiunii emoționale.
Cele două concerte sunt organizate de Asociația Industrii Creative și Showberry, în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac București și cu sprijinul DAC Music Performance.
Biletele sunt disponibile pe bilete.classix.ro.
Mai multe detalii despre program și noutățile festivalului pot fi urmărite pe classix.ro și pe canalele oficiale de social media ale Classix.



