Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

IMG_0829La FIVE PLUS Art Gallery, din Viena, va avea loc, pe data de 2 februarie, vernisajul expoziţiei personale de sculptură şi video „De la Sacrificiu la Speranţă” a artistul vizual Mihai Ţopescu. Expoziţia este deschisă publicului în perioada 2-28 februarie.

„În tendinţa generală a mişcărilor artistice, de a se ancora în realitatea imediată, unde «povestea» înlocuieşte «obiectul de artă», propun un alt tip de discurs, ca o alternativă.

După ciclul SACRIFICIUL, Sacrificiul uman, Sacrificiul spiritual, sau Sacrificiul artistului, ca o continuare a acestei alternative, pe firul logic al acestui «tipar spiritual» propun ciclul SPERANŢA. Speranţa ca un sentiment de încredere în viitor, de reuşită, dar nu oricum, ci prin MARTIRIU – suferinţă, îndurare, supliciu.

O speranţă ce o aşteptăm de la alţii, dar şi de la noi! Cum ar fi posibil martirul, dacă nu ar exista călăul? Am încercat prin artă, eliberarea de codul unei mentalităţi afectate de scepticismul şi angoasa «omului aproximativ» şi al «operei aproximative» a acestui început de secol. Am propus prin intermediul proiectelor mele vizuale o alternativa non-polemica la «starea» pe care arta contemporană, sceptică şi reducţionistă, o promovează cu atâta insistenţă. Refuzând asimilarea în acest concept al «creaţiei şi valorii de moment» propun un tipar de exprimare al unei realităţi umane şi spirituale care este resimţită ca fiind cea profundă”, a precizat artistul Mihai Ţopescu.

Expoziţie itinerantă

Expoziţia artistului este itinerantă, prima din acest proiect realizându-se anul trecut la Galeria „Pygmalion“ din Timişoara. Următoarea expoziţie cu această temă va avea loc în cursul acestui an la Bucureşti.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.