Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Teatrul Evreiesc de Stat vă invită miercuri, 23 februarie, începând cu ora 18.00, la un eveniment  cultural organizat în parteneriat cu Antena Group: comemorarea a 80 de ani de la tragedia pasagerilor de pe vasul Struma.
„Acest moment al istoriei noastre recente este mai puțin cunoscut, mai ales în rândul tinerilor. De aceea, evenimentul organizat de TES se doreste a fi unul cultural-educativ, o altfel de lecție de istorie, prezentată interactiv. Considerăm ca realizarea unui astfel de eveniment, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, este extrem de importantă, mai ales în contextul socio-cultural actual, ca un reper al unor acțiuni educative pentru susținerea diversității culturale și rasiale, un sprijin real în lupta împotriva discriminării de orice fel.” au transmis reprezentanții Teatrului Evreiesc de Stat.
În cadrul evenimentului, Teatrul Evreiesc de Stat și Antena Group vor prezenta fragmente din filmul documentar „Struma”, realizat de Radu Bartolomeu Gabrea si Stelian Tanase. Filmul este o producție Antena-Group și Intact Advertising – Newspaper, FM Radio, Magazine, TV Advertisement.
Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervare prealabilă la numărul de telefon 0743.215.998!
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.