Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj împlinește 56 de ani de la înființare. Miercuri, 28 februarie 2024, începând cu ora 12:00, la sala „Florin Isuf”,  vă invităm cu drag să participați alături de noi la aniversarea a 56 de ani de existență a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Gorj este un așezământ cultural de rang județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Gorj.Centrul este instituție de specialitate având ca obiect de activitate cunoașterea, păstrarea şi valorificarea tradițiilor şi valorilor culturale în contextul dezvoltării naționale. Rolul său ca instituție publică de cultură este acela de conservare, cercetare, protejare, transmitere, promovare şi punere în valoare a culturii tradiționale şi a patrimoniului cultural imaterial, precum şi de valorizare a creației artistice contemporane a județului.

La data de 1 martie 1968 a fost înființată Casa de Creație Gorj, iar în 1971 denumirea instituției culturale a fost schimbată în Centrul Județean al Creației Populare Gorj. Din 1990, această instituție poartă numele de CJCPCT Gorj. În acești ani au fost efectuate nenumărate cercetări etnofolclorice, culegeri de folclor și studii de specialitate, filme documentare, expoziții de artă populară, plastică, fotografică și au fost editate cărți importante.

„Aniversăm 56 de ani de existență cu vernisarea expoziției de pictură <Ritmuri Cromatice>, semnată de Manuela Deaconu, artist plastic, cu experiență în domeniu. Curatorul expoziției, cunoscutul fotograf Teodor Dădălău a ales pentru dumneavoastră unele dintre cele mai frumoase picturi semnate de artista din Râmnicu Vâlcea”, transmit organizatorii.

Manuela Deaconu este absolventă a Universității “Spiru Haret” din București și a Școlii Populare de Arte din Râmnicu Vâlcea, clasa profesor Sergiu Plop. În prezent este studentă la Facultatea de Teologie Ortodoxă, arte plastice, anul II, specializarea pictură și sculptură din Craiova.

Pictorița va fi prezentă la Târgu Jiu, împreună cu alți oameni de cultură de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea.

Managerul CJCPCT Gorj, etnologul Pompiliu Ciolacu va prezenta cu această ocazie și care sunt noile evenimente culturale din 2024.

Deasemenea va fi lansat un nou număr al revistei “Portal Măiastra”.

„Vă invităm cu drag să participați alături de noi la aniversarea a 56 de ani de existență a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, miercuri, 28 februarie 2024, orele 12.00, la  sala <Florin Isuf>”, au precizat organizatorii.

Daniela Gapșea, purtător de cuvânt Centrulu Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.