Doi militari de carieră, autori ai unor cărți despre un mareșal cu important rol într-un eveniment istoric. „Unirea s-a făcut enorm de greu și faptul că s-a realizat este o minune pentru spațiul românesc!”

Doi militari de carieră, autori ai unor cărți despre un mareșal cu important rol într-un eveniment istoric. „Unirea s-a făcut enorm de greu și faptul că s-a realizat este o minune pentru spațiul românesc!”

- in Carte, Evenimente, Slider
292
0

La Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” Gorj a avut loc marți un eveniment editorialistic important: lansarea cărţilor „Viaţa Mareşalului Prezan – profesia de a fi român” și „Bătăliile Mareşalului Prezan – între autoritate și modestie” scrise de general-locotenent (r.) Grigore Stamate şi colonel (r.) Mihail Hodorogea, dar și lansarea cărții „Stejarul tinereții mele”, scrisă de general-locotenent (r.) Grigore Stamate, născut la 24 iulie 1948, în satul Stejaru, comuna Urdari.

 

Lansarea celor trei volume a reunit în sala muzeului numeroase cadre militare în rezervă, dar și personalități culturale ale Gorjului, care s-au bucurat de o prezentare făcută de cei doi istorici, foști activiști în Armata Română, care au omagiat personalitatea Mareșalului Constantin Prezan, atât ca militar, cât și ca om care și-a iubit nespus patria. Delegația A.N.C.E. „R.M.” Gorj, care a participat la această manifestare a fost alcătuită din: col. (rtr.) Ion Gociu, Cornelia Gociu, col. (rtr.) Marian Dobreanu, jurist Florian Văideianu, lt. col. (r.) Gheorghe Bușe, lt. col. (r.) Nicolae Bușe, muzeograful Valentin Dumitru Pătrașcu și plt. (r.) Coneru Nicolae. „Mareșalul Prezan a condus armata română în Primul Război Mondial. De numele mareşalului Constantin Prezan se leagă o secvenţă de istorie românească de o importanţă deosebită. Din acest motiv, apariţia celor două cărţi care îi poartă numele poate fi considerat unul dintre cele mai de preţ omagii pe care am putul să-l aducem bravului militar român, mare om al neamului românesc. A fost un adevărat artizan al realizării Marii Uniri. În întreaga perioadă postbelică, nu s-a vorbit aproape deloc despre mareşal. Pe timpul studiilor mele din cadrul academiei militare, am învăţat despre toţi marii strategi ai lumii, însă nu şi despre mareşalul Prezan. (…) Cercetarea asiduă a fost de-a lungul a zece ani, căci n-am vrut să scriem tot ce se mai prezentase pe piață. Am vrut să aducem publicului un roman de factură istorică, aspecte inedite și interesante. La anul vom sărbători centenarul Marii Uniri! Am căutat să arăt că noi, românii, încă avem în suflet dragostea de țară”, a spus general-locotenent (r.) Grigore Stamate.

Colonelul (r.) Mihail Hodorogea a afirmat că, alături de generalul gorjean, și-a dorit să scrie despre viaţa Mareşalului Prezan un roman cu o foarte bună documentare istorică. Cărțile în sine nu se adresează doar specialiştilor, istoricilor sau militarilor, ci publicului larg, în special tinerilor, în dorinţa de a oferi un reper, de a le face cunoscută o personalitate importantă a poporului român. „Faptele din romane sunt reale, pe anumite segmente am introdus și episoade de completare. Noi l-am prezentat mai mult pe omul Prezan. (…) Eu m-am născut în comuna unde mareșalul Prezan avea moșia. De aceea am vrut să scriu. Este interesant că mareșalul Prezan, din cauza faptului că s-a opus bolșevismului, a cam fost scos din istorie. Am încercat să aflăm de ce s-a întâmplat acest lucru. Și am aflat că la sfârșitul anului 1917, mareșalul Prezan a încurcat planurile rușilor, a salvat Regele și țara. Mareșalul a aflat de planul rușilor și a luat măsuri. (…) Prezan a fost unul dintre luptătorii anti-bolșevism, poate unul dintre cei mai importanți. (…) Nu ne-am gândit la relația cu Marea Unire. Am început cercetarea acum opt-zece ani. Apucându-mă de această carte l-am cooptat pe Grigore, căci și el se gândea să atingă acest subiect. Cred că am făcut un lucru bun! Marea Unire a fost cel mai important eveniment din istoria neamului românesc, un moment crucial. Unirea s-a făcut enorm de greu și faptul că s-a realizat este o minune pentru spațiul românesc”, a spus colonelul (r) Hodorogea.

Generalul Stamate și volumul despre satul natal

Grigore Stamate s-a născut în satul Stejaru al comunei Urdari și a făcut carieră militară. Acum este general-locotenent cu trei stele, dar și autor a peste 20 de volume. Este doctor în drept internațional public, a fost printre alte funcții deținute, șef al Poliției Române de Frontieră. Cei care îi cunosc îndeaproape opera și activitatea profesională spun că Grigore Stamate este un diplomat militar de justiție. Marți, gorjeanul a lansat și volumul „Stejarul tinereții mele”, carte despre satul său natal. „În Stejarul tinereții mele este un volum dedicat satului în care eu m-am născut. Am fost afectiv foarte marcat de schimbarea denumirii sale, s-a întâmplat chiar atunci când am plecat eu din sat, acum 50 de ani. Se numea Stejaru și acum se numește Fântânele. Ieri am lansat această carte  și la Urdari, în satul Fântânele. Nu mi-am mai recunoscut colegii, au trecut cinci decenii. Am această aplecare către scris și m-am gândit că n-ar fi lipsit de importanță să scriu această carte. Am folosit chiar și poreclele foștilor colegi, oamenilor din sat alături de care mi-am trăit copilăria și adolescența. (…) Am scris această carte, cu credința sinceră că adaug ceva bun la tezaurul spiritual al unei comunități, care mi-a înstăpânit sufletul din fragedă copilărie. Am scris-o cu certitudinea că fac un bine, că aduc în atenție un sat deosebit. Un sat al cărui trecut, ca și nume, a fost îngropat sub brazdele colectivizării și ale dealului artificial, care astăzi îți estompează privirea și te răscolește în profunzime. Am scris-o cu convingerea fermă că merită, că acest sat, cu istorie voievodală și nume atât de frumos – Stejaru – este îndreptățit să i se aducă un omagiu acum, când ar trebui să i se sărbătorească a 470-a aniversare”, a spus autorul.

Lăsați un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *