Călătorește cu mine! Destinația lunii septembrie – Hong Kong – orașul spectacol al Asiei!

Călătorește cu mine! Destinația lunii septembrie – Hong Kong – orașul spectacol al Asiei!

- in Călătorește cu mine, Romania civila
386
0

„Fericirea este o călătorie, nu o destinație” –  B.S

Fiecare colțișor al lumii este unic, tocmai de aceea misterul ne ademenește printre locuri și culturi nebănuite, iar fiindcă nu se știe pe unde pasiunile ne poartă pașii .. sunt sigură doar de un lucru: multitudinea sentimentelor  pe care le trăim în jurul lumii ne îmbogățesc.

„Călătorește cu mine!” este un proiect de suflet pe care l-am început acum mai bine de un an și v-am purtat printre cuvinte în locuri din România pe care aș vrea să le vizitez sau pe care deja le-am vizitat, dar îmi doresc să trecem și peste granițele țării. Fiindcă vreau să fac o bucurie cititorilor, voi alege câte o destinație în fiecare lună, lăsându-ne purtați de dorința de a vizita locuri, de a înțelege culturi, de a cunoaște istorii … străbătând lumea-n lung și în lat.

Destinația lunii septembrie este Hong Kong – orașul spectacol al Asiei.

Scurt istoric

Denumirea Hong Kong provine din dialectul cantonez și înseamnă „portul parfumat”,  suprafața sa este de 1.104 km pătrați, iar populația depășește pragul de 7 milioane de locuitori. Orașul este localizat în partea de sud a Chinei, în apropiere de Macau. Acesta este format din insula Hong Kong, peninsula Kowloon, Noile Teritorii și mai mult de 200 insulițe, dintre care cea mai mare este insula Lantau.

Se spune că este unul dintre cele mai vibrante orașe din lume! Aici se îmbină perfect istoria și cultura printre locuri tradiționale și zgârie nori strălucitori. Supranumit și New-Yorkul Asiei, Hong Kong oferă peisajul citadin la care mulți visează să întâlnească fantezia din filme în realitatea de zi cu zi. Farmecul său este inconfundabil, iar puterea sa economică este recunoscută în lume.

Se spune că abia în anul 1997, Hong Kong s-a reîntors la China și datorită faptului că a păstrat un anumit grad de autonomie a reușit să se dezvolte și să devină  – orașul fenomenal.

Comunicarea nu este o problemă și asta pentru că limbile oficiale sunt engleza și chineza. Cel mai prielnic moment pentru a vizita această metropolă frumoasă este în perioada septembrie-februarie, fiindcă temperaturile sunt mai blânde ( în jur de 20-25 de grade).

Ce putem vizita?

Într-un oraș impresionant, precum Hong Kong, este de ajuns uneori să te pierzi pe străzi .. fiindcă te surprinde, te uimește la fiecare pas.

Dacă ai fost fanul filmelor cu Jackie Chan, Bruce Lee, Jet Li. trebuie neapărat să pășești pe „Faleza Starurilor” sau “The Avenue of Stars”  – o zonă de promenadă pe malul canalului care separă Kowloon de Hong Kong, unde vedetele consacrate și au lăsat amprentele palmelor  încastrate în piatră.

Muzeul de Artă – aici regăsim piese de valoare din colecția de artă chineză cât și artă modernă.

Tramvaiele cu două etaje – îți oferă o priveliște de neuitat asupra întregului oraș ce îl poți surprinde prin obiectivul aparatului foto și poți vedea ritmul haotic din piețele Hong Kong-ului, zonele tradiționale cu chinezi bătrâni, cât și clădirile înalte ce ating norii.

Vârful Victoria sau Victoria Peak  – un punct de atracție preferat de turiști, fiind cel mai cunoscut vârf din insula  Hong Kong (552 m) și cea mai înaltă proeminență a insulei. De asemenea, poți să vizitezi în apropierea vârfului Victoria și Peak Tower – un centru comercial cu opt etaje cu terase aranjate în partea de sus a clădirii pentru petrecerea timpului liber.

Către zona de Nord, trecând de Parcul Kowloon – ne avântăm în zona seducătoare a magazinelor, unde brandurile internaționale de lux strălucesc la propriu și ne îmbie la shopping. (taxele inexistente fac tentația și mai mare pentru acest „sport” preferat de doamne și domnișoare)

The Hong Kong Observation Wheel – o roată asemănătoare cu cea din Londra. Aici priveliștea asupra insulei este de neegalat.

Pentru cei pasionați de istorie se recomanda vizitarea cele mai populare temple: Man Mo (Man – zeul literaturii, și Mo – zeul războiului), Lo Pan – (patronul sfânt al constructorilor ) etc.

Alte câteva obiective ce merită văzute:  Plaja Repulse Bay, Disneyland Hong Kong, SKY 100, Ngong Ping 360 – statuia lui Buddha, Temple Street Night Market,  spectacolul de lumină și sunet de la ora 20:00 când toți zgârie norii din insulă produc un impresionant show de lasere, Operă etc.

În Hong Kong se află aeroportul cu cel mai mare trafic din Asia. Peste 70 companii aeriene aterizează în acest oraș, multe dintre ele fiind din Europa.

Sfaturi de călătorie!

Cetățenii români nu au nevoie de viză. Transportul în Hong Kong  se face cu autobuzul, feribotul sau trenul. Cazările sunt pentru toate buzunarele, dar ideal este să vânezi ofertele agențiilor de turism pentru a scăpa de griji. Într-un restaurant chinez, înainte de a comanda, ospătarul aduce gustări, ceai şi condimente (Atenție! Vor fi trecute pe nota de plată). Atunci când vorbim despre mâncare- influențele din toate colțurile Asiei ne oferă o aventură culinară, dar pentru gurmanzii tradiționali există atât pizza cât și lanțurile de fast food internaționale.

Deși este orașul ce se reinventează mereu, spiritul Hong Kong-ului a rămas la fel: Colorat, Vibrant, Fenomenal, Spectaculos, Unic.

Pe sfârșit de articol îți spun.. chiar dacă nu vei avea ocazia să vizitezi această metropolă adu-ți aminte că … „în fiecare ceaşcă de ceai există câte o călătorie imaginară”. (Catherine Douzel)

Lăsați un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *