Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, este celebrată în fiecare an, de Ziua Înălțării Domnului, mare sărbătoare creștină, care marchează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere.

Astfel, anul acesta, Ziua Eroilor este sărbătorită la 25 mai, în memoria celor căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului. Ceremonii de depuneri de coroane și programe artistice susținute de elevi au avut loc la Cîlnic, Țicleni, Bumbești-Pițic, Jupânești, Negomir, Rovinari, Târgu-Jiu.

ziua eroilor CILNIC 4 ziua eroilor Rovinari 1 ziua eroilor Ticleni 2

La Cîlnic, primarul Dumitru Vulpe a depus coroane de flori la cele trei monumente ale eroilor de pe raza comunei, dar și la mormântul soldatului necunoscut, care se află la cimitirul Cîlnic. După slujba de pomenire a eroilor, elevii au prezentat o scenetă, au recitat poezii și au cântat mai multe cântece patriotice.

„La fel ca în fiecare an, am depus coroane de flori în semn de respect și recunoștință la mormintele-monumentele eroilor. Preotul a săvârșit o slujbă și elevii au susținut un program artistic la monumentul eroilor din centrul comunei. În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem al ostașilor căzuți la datorie, elevii au pregătit ceva deosebit”, a declarat primarul Dumitru Vulpe.

ziua eroilor CILNIC 5 ziua eroilor CILNIC 7 ziua eroilor ticleni

La Țicleni, primarul Radu Constantin, alături de alți reprezentanți ai autorității publice, preoți și elevi, au participat la activități dedicate eroilor căzuți pe câmpul de luptă.

„Am organizat în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. Persoane publice, dar şi simpli cetăţeni, elevi şi cadre didactice au participat la marcarea acestei sărbători importante la Țicleni”, a spus profesor Cristina Negreanu de la Centrul Cultural Țicleni.

jupanesti eroi 1 jupanesti eroi 3 Ziua eroilor CILNIC 6

Și la Negomir, ziua a început cu depunere de coroane, programe ale elevilor din localitate și slujbe de pomenire la monumentele eroilor din satele Negomir și Condeești. Partea a doua a zilei de sărbătoare a continuat cu nunta de aur, nași fiind primarul comunei, Tudor Oiță, împreună cu soția sa.

ziua eroilor CILNIC 3 ziua eroilor rovinari 3 ziua eroilor rovinari 4

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.