Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

La Mânăstirea Tismana au fost organizate, în perioada 28 august – 6 septembrie, cursurile preoţeşti pentru acordarea gradului definitivat şi a gradului II în preoţie pentru 93 de clerici din Mitropolia Olteniei. La festivitatea de încheiere a participat și Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, dar şi Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

93 de preoţi din Mitropolia Olteniei au participat, în perioada 28 august – 6 septembrie, la cursurile de obţinere a gradelor clericale definitivat şi gradul II. Activitatea, organizată de Sectorul Administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei şi Facultatea de Teologie din Craiova, a avut loc la ctitoria Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana. „S-au înscris la cursuri anul acesta preoţi din cele şase protoierii ale Arhiepiscopiei Craiovei (judeţele Dolj şi Gorj), precum şi din celelalte eparhii ale Mitropoliei Olteniei: Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor. Dincolo de obţinerea gradelor preoţeşti, cursurile au avut ca finalitate recunoaşterea experienţei şi a rezultatelor obţinute de preoţi în activitatea pastoral -misionară şi administrativ- gospodărească pe care o desfăşoară la nivelul parohiilor, în contextul provocărilor lumii contemporane”, a declarat părintele Adrian Trifu, consilierul administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei.

Toate activităţile preotului slujesc lui Dumnezeu

Prezent la festivitatea de încheiere a cursurilor, Mitropolitul Olteniei a apreciat utilitatea unor astfel de cursuri pentru activitatea pastoral misionară a preoţilor. Potrivit reprezentanților Mitropoliei Olteniei, la final, preoţii cursanţi au prezentat un recital coral de muzică bisericească sub bagheta părintelui arhidiacon Nicuşor Lăzărică şi a prof. Victor Şapcă. Cursurile de pregătire profesională au fost predate de profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova şi s-au încheiat cu o evaluare scrisă şi orală. În urma rezultatelor obţinute, preoţii cursanţi urmează să primească o diploma de absolvire din partea organizatorilor. „Preotul este chemat să fie slujitor al Domnului. Este aceasta un mare privilegiu dar şi o mare responsabilitate şi cu cât suntem mai conştienţi de această sfântă lucrare la care suntem chemaţi, cu atât vom fi mai aproape de cununa Împărăţiei cerurilor. Prin urmare şi aceste cursuri fac parte din slujirea l-a care am fost chemaţi pentru că suntem într-o permanentă dinamică, într-o permanentă pregătire spre a atinge înălţimile, spre mântuirea sufletelor noastre şi a celor pe care îi păstorim. Ceea ce săvârşim noi aici este tot un act de rugăciune, de preamărire a lui Dumnezeu, pentru că toate activităţile preotului, inclusiv pregătirea personală, se subsumează slujirii lui Dumnezeu şi a semenilor. Toate, însă, trebuie să le facem cu smerenie şi cu multă dăruire de sine”, a spus IPS Irineu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.