Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Atmosferă de sărbătoare la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, unde aproape 30 de copii au participat la ultima ediție a programului educațional „Școala de Vară la Muzeu”. Activitatea a reunit ateliere de desen, pictură și jocuri interactive, menite să aducă mai aproape de cei mici istoria și arta.

Pe parcursul zilei, copiii au vizitat expozițiile muzeului și au descoperit cum se leagă patrimoniul de amintirile personale. Specialiștii le-au explicat tehnici simple de desen în perspectivă, iar cei mici au reprodus pe hârtie o casă, surprinzând proporțiile și liniile principale.

În cadrul unui atelier de grafică și pictură intitulat „De la piesele de muzeu la atelierul de pictură”, copiii s-au inspirat atât din obiectele expuse, cât și din experiențele proprii. La final, grupurile formate au prezentat lucrările printr-un joc de storytelling: un copil a fost narator, iar ceilalți au ilustrat povestea prin gesturi și mișcări scenice.

Evenimentul a marcat încheierea „Școlii de Vară la Muzeu” organizată de Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” Ceauru – Bălești, în parteneriat cu Muzeul Județean Gorj. Participanții au primit diplome și aplauze din partea cadrelor didactice și a organizatorilor.

„A fost o experiență deosebită pentru copii, care au îmbinat învățarea cu jocul și creativitatea. Astfel de activități îi ajută să privească muzeul ca pe un loc viu, plin de povești și inspirație”, au transmis reprezentanții instituției de cultură.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.