Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Muzeul Județean Gorj va fi gazda unei expoziții inedite care va fi realizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Populare Chineze la București. Vernisajul va fi deschis joi, 9 august, iar cele 60 de lucrări ce surprind momente importante din realizarea unui proiect gigantic în China vor putea fi admirate până pe 9 septembrie. Expoziția se numește „Noul Drum al Mătăsii”, fiind vorba despre recrearea  vechiului  Drum  al Mătăsii  care  lega  China  de  Europa  în  antichitate.  

„Joi, 9 august 2018, ora 14:00, la Muzeul Județean Gorj «Alexandru Ștefulescu» va  avea  loc  vernisajul  expoziției  «Noul  Drum  al  Mătăsii» («Belt  and  Road»), organizată  în colaborare  cu  Ambasada  Republicii Populare  Chineze  la  București și Asociația de Prietenie ChinaRo din Pitești. Deschiderea oficială a acestei expoziții va fi făcută în prezența doamnei Zhao Li, Consilierul Cultural al Ambasadei Republicii Populare  Chineze  la  București,  și  a  unor  reprezentanți  ai  agenției  de  presă  China Nouă – Xinhua.  La  vernisajul expoziției vor fi, de asemenea,  prezenți și membri ai administrației locale”, a comunicat Alina Eugenia Tița, reprezentant Muzeul Județean Gorj.

Expoziția  continuă   colaborarea   Muzeului   Județean   Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu cu Ambasada Republicii Populare Chineze  la București, după expoziții precum ”China 2017”, ”Festivalul Primăverii – Anul Nou Chinezesc””Monede  Chinezești  –  O  istorie  de  3.000  de  ani”  și  ”Frumusețile Chinei”.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.