Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Profesorul Crina Gurică, președintele Asociației Victoria Internațional, a pregătit un nou proiect educațional în care are ca parteneri cadre didactice și elevi de la mai multe școli din Gorj, dar și instituții publice. De data aceasta, „Eco harta României” are ca scop conștientizarea importanței momentului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, dar și a păstrării unui mediu înconjurător curat și sănătos.

Prezentul și grija pentru viitor a stat la baza realizării acestui nou proiect educațional, căci profesorul Crina Adriana Gurică crede că „este momentul ca școala să acționeze în vederea formării unor atitudini ecologiste, de înțelegere a relațiilor care există între om și natură”. Educaţia ecologică este un proces care are scopul să îmbunătăţească calitatea vieţii. Președinta Asociației Victoria Internațional, propune, alături de colaboratorii săi, un proiect educațional prin care vor recicla creativ. La finalul proiectului, pe data de 1 Decembrie, va fi realizată din dopuri de plastic, cu ocazia Zilei Naționale, o hartă a României Mari, o „Românie dodoloață”, ca cea din strigătului copilului din Lancrăm, în 1918, anul Marii Uniri.

Partenerii proiectului sunt: INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN GORJ, PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL TG-JIU, CENTRUL NAȚIONAL DE INFORMARE ȘI PROMOVARE A TURISMULUI    “CONSTANTIN BRÂNCUȘI” TG-JIU, ASOCIAȚIA ASOCIAȚIA CULTURAL-ISTORICĂ „DUMITRU ȘI MARIA PLENICEANU” TÂRGU-JIU, COLEGIUL TEHNIC „GENERAL GHEORGHE MAGHERU” TG-JIU, COLEGIUL NAȚIONAL „TUDOR VLADIMIRESCU” TG-JIU, LICEUL TEHNOLOGIC ROȘIA JIU, FĂRCĂȘEȘTI, COLEGIUL ECONOMIC „VIRGIL MADGEARU” TG-JIU, COLEGIUL TEHNIC „HENRI COANDĂ” TG-JIU și LICEUL TEHNOLOGIC BAIA DE FIER. Beneficiarii acestui proiect educațional vor fi elevii, cadrele didactice, comunitățile locale.

„Conștientizarea importanței momentului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, dar și a păstrării unui mediu înconjurător curat și sănătos este scopul proiectului. Ne propunem să ajutăm la dezvoltarea, consolidarea și manifestarea sentimentului patriotic și la formarea și dezvoltarea convingerilor de ocrotire a mediului înconjurător. Proiectul se desfășoară între 15 noiembrie – 1 decembrie 2017. Ca resurse materiale vom avea dopuri de plastic colectate de voluntari (aproximativ 8.000  de dopuri roșii, galbene și albastre), panou, pistoale de lipit, lipici, contur, panglică tricolor, stikere, afișe, tricouri personalizate”, a spus profesorul Crina Gurică.

Cadrele didactice și elevii voluntari  vor realiza harta la sediul Centrului Național de Informare și Promovare a Turismului „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, pe 1 decembrie.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.