Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

baiatAre doar 15 ani, dar în CV-ul său găsești activități complexe, căci Alexandru Lazăr știe ce vrea! Este voluntar la Crucea Roșie de mai bine de doi ani de zile, ani în care a învățat multe. De asemenea, deține funcția de vicepreședinte al Consiliului Elevilor din colegiul unde învață. De ceva vreme, s-a implicat ca voluntar și în activitățile Direcției Județene de Sport Mehedinți.

Mehedințeanul Alex Lazăr este un adolescent foarte activ, care preferă să își folosească timpul liber pentru a învăța. Fie că studiază, fie că este implicat în activități de voluntariat, Alex își dorește să ajute la schimbarea în bine a societății în care trăiește. Elevul are 15 ani și este din Drobeta Turnu Severin, învățând la Colegiul Național „Gheorghe Țițeica”.

„Studiez încă din clasa a V-a la Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” din Drobeta Turnu Severin. Sunt o fire perseverentă, citatul meu preferat fiind «Dacă nu poți zbura, fugi. Dacă nu poți fugi, mergi. Dacă nu poți merge, târăște-te. Orice ai face, trebuie să mergi înainte» ”. Ador să fiu în jurul oamenilor și nu suport falsitatea!”, spune, despre sine, Alex Lazăr.

Voluntar din clasa a IV-a

baiat 4De mic a învățat că a fi voluntar și a-i ajuta pe cei care au cu adevărat nevoie de tine, îți aduce o mulțumire sufletească inegalabilă. Din clasa a IV-a a început să colaboreze, cu acordul părinților și cu diverse ONG-uri:

„Activitatea în domeniul voluntariatului am început-o de când eram în clasa a IV-a, mai exact când participam la anumite ONG-uri care ajutau copiii fără posibilități. Voluntariatul este o parte din mine, prin voluntariat consider că am numeroase oportunități pentru a ajuta societatea, a spus elevul Alex Lazăr. Deși este abia la începutul liceului, Alex deține și funcția de vicepreședinte al Consiliului Elevilor din liceul unde învață. A învățat să aibă alt fel de responsabilități: „Funcția de vicepreședinte al Consiliului Școlar al Elevilor presupune seriozitate, implicare, creativitate, ambiție și o bună organizare. Dețin această funcție din data de 11 martie 2016 și am fost implicat în următoarele activități: -Acțiune de Dragobete -Ziua Internațională a Francofoniei –Acțiune de 1 Aprilie -Zilele Colegiului Național „Gheorghe Țițeica” -Un flashmob în cadrul liceului -Color party de 1 iunie -Water Fight.

baiat 2Vrea să lupte împotriva corupției

De aproximativ doi ani de zile, Alex Lazăr este voluntar la Crucea Roșie din Mehedinți și spune că a fost o perioadă minunată.

„Crucea Roșie este o organizație umanitară, nonguvernamentală, bazată pe voluntariat, care oferă asistență în caz de dezastre, precum și educație în domeniul sanitar. Sunt voluntar de aproape 2 ani, îmi place foarte mult ceea ce fac și aș vrea să continui. Pentru mine, Crucea Roșie înseamnă mult mai mult decât o simplă organizație, plăcerea de a fi voluntar în cadrul acesteia fiind moștenită din familie. Visul meu, în ceea ce privește cariera, este să fiu procuror. Îmi doresc foarte mult să ajung procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Am avut ocazia să plec în străinătate. Încă de acum, însă am refuzat. M-am născut în România, aceasta este țara mea și cu bune, și cu rele și aici aș vrea să rămân. Pe viitor, e o posibilitate, dar în momentul de față categoric nu, a declarat, pentru „Cult-ura”, Alex Lazăr din Drobeta Turnu Severin.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.